Practica studenților de la Universitatea "Andrei Șaguna", pe fonduri europene

113

Articole de la același autor

'Universitatea "Andrei Șaguna" din Constanța a început implementarea Proiectului "Rețeaua de Practică Economică - CAREER.HUB", cofinanțat de Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), proiect care are drept finalitate concretă și măsurabilă creșterea procentului de angajare a absolvenților de învățământ superior și a procentului de absolvenți ai ciclului de licență care își continuă studiile cu masterat.


Beneficiari sunt studenții din domeniul științelor economice, iar obiectivul este facilitarea tranziției la viața activă prin furnizarea unui pachet integrat de orientare, consiliere profesională și mentorat în carieră, realizat de cadrele didactice ale Facultății de Psihosociologie, precum și organizarea de stagii de practică la potențialii angajatori, coordonate de profesorii Facultății de Științe Economice. Cei trei actori ai proiectului, studenții, angajatorii și cadrele didactice ale universității, vor fi interconectați în Rețeaua de Practică Economică - CAREER.HUB (funcțională pe o platformă online) care va asigura suportul informatic pentru desfășurarea activităților destinate grupului țintă al proiectului – 355 de studenți economiști. 


Pentru facilitarea tranziției de la școală la viața activă, studenții vor beneficia de activități de orientare și consiliere și acțiuni suport pentru debutul în carieră, inclusiv vizite de studiu/tematice la companii. În vederea îmbunătățirii inserției în piața muncii a grupului țintă, proiectul prevede și activități inovatoare care vor permite dezvoltarea abilităților necesare locului de muncă - competențe de comunicare, managementul timpului etc.


În încheierea proiectului, cei mai buni 60 dintre cei 355 de studenți participanți vor fi răsplătiți cu premii substanțiale.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5209 secunde