Primele tablete pentru elevi, distribuite, la Constanța

847
Primele tablete pentru elevi, distribuite, la Constanța - fotofondprintprimeletablete-1607622285.jpg

Articole de la același autor

Reprezentanţii Inspectoratului Școlar Județean Constanța au distribuit, la începutul acestei săptămâni, cele 2.640 de tablete sosite în prima tranşă, în cadrul Programului „Şcoala de Acasă”. Acestea au fost atribuite pentru 98 de unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică din județul Constanța.

Este vorba despre 51 de şcoli şi licee din mediul rural şi 47 din mediul urban. Tabletele au ajuns la elevii fără posibilităţi materiale din 26 de unităţi de învăţământ din municipiul Constanța, la două unităţi din Eforie, trei din Cernavodă, cinci din Mangalia, şapte din Medgidia şi patru din Năvodari.

„Acțiunea s-a desfășurat la Colegiul Național Pedagogic «Constantin Brătescu» Constanța, în baza unei programări a instituțiilor școlare, la intervale orare fixate astfel încât să se respecte distanțarea fizică, precum și toate măsurile specifice privind prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2”, explică inspectorul şcolar general, prof. Sorin Mihai.

Potrivit acestuia, tabletele au fost distribuite în cadrul Programului Național Școala de acasă, inițiat de către Ministerul Educației și Cercetării, conform necesarului transmis de către managerii școlari Inspectoratului Școlar Județean Constanța. Tabletele au incluse o cartelă pentru internet și un soft preinstalat.

Așadar, directorii instituțiilor de învățământ, în baza unei proceduri operaționale aprobate în cadrul consiliilor de administrație, le vor da mai departe beneficiarilor aceste dispozitive, în cel mai scurt timp, în regim de comodat, conform dispozițiilor legale. „Față de raportarea trimisă de directorii unităților școlare, raportare care a stat la baza procesului de achiziție, s-a înregistrat, la mai multe școli, o diminuare semnificativă a numărului de beneficiari. În acest context, vom identifica alți beneficiari pentru aceste dispozitive, ce vor fi distribuite în cea de-a doua etapă, atunci când vor primi și unitățile școlare pentru care mai sunt de distribuit conform situației actuale. În concluzie, în perioada imediat următoare, toate tabletele primite prin Programul Național Școala de acasă vor ajunge la beneficiarii din județul Constanța”, transmite şeful IŞJ Constanţa.



Mai vine o tranşă


Aceasta este însă de-abia prima tranşă. În curând, vor mai sosi şi celelalte 3.049 de tablete destinate elevilor, care să completeze necesarul de 5.689, identificat de directorii de unităţi de învăţământ, pentru cursurile online. În plus, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a demarat o achiziţie, prin proiectul ROSE, pentru 2.432 de laptopuri, pentru cadrele didactice. Acestea vor veni, de asemenea, în tranşe. „Este un număr foarte mare şi o cerere foarte mare şi furnizorii nu pot aduce atât de multe odată. De aceea, încercăm să identificăm mai mulţi furnizori care să acopere necesarul nostru”, a explicat Sorin Mihai.

Până în prezent, peste 16.000 de dispozitive electronice au ajuns la elevii din judeţul Constanţa, fie prin achiziţii ale autorităţilor locale, din sponsorizări sau donaţii, fie de la Ministerul Educaţiei.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 2.6693 secunde