Ministerul Educației a transmis un comunicat de presă
prin intermediul căruia face publică poziția sa vizavi abaterile „care ar putea
afecta integritatea și demnitatea umană și susține demersurile Școlii Naționale
de Studii Politice și Administrative (SNSPA) pentru clarificarea și
soluționarea aspectelor semnalate în spațiul public, ce vizează comportamentul
lipsit de deontologie al unui cadru didactic universitar.
Având în vedere cazurile recente semnalate în spațiul
public, la solicitarea Ministerului Educației, Consiliul de Etică și Management
Universitar (CEMU) va iniția verificări la nivelul instituțiilor de învățământ
superior cu privire la: cazurile care au vizat elemente de hărțuire sexuală
(sau fapte asimilate); modul în care acestea au fost gestionate la nivelul
comisiilor de etică universitară și rezultatele acțiunilor întreprinse la nivel
instituțional, inclusiv prin raportarea la măsuri de prevenție.
Auditarea comisiilor de etică universitară va cuprinde și
prezentarea inițiativelor la nivel instituțional pentru promovarea unor valori
etice fundamentale, precum libertatea academică, respectiv combaterea
discriminării, a abuzurilor și a hărțuirii de orice tip.
În acest context, precizăm că, pentru prima dată, în noua
Lege a învățământului superior nr. 199/2023, au fost prevăzute definiții clare
pentru actele de hărțuire sexuală și violență psihologică. Toate instituțiile
de învățământ superior au obligația de a respecta noile prevederi.
Suplimentar, Ministerul Educației a continuat
îmbunătățirea legislației în domeniul eticii și deontologiei universitare,
prin: adoptarea Codului-cadru de etică și deontologie universitară, care
interzice orice fel de hărțuire, inclusiv cea sexuală, alături de alte forme de
exploatare; stabilirea obligației ca instituțiile de învățământ superior să
reglementeze un cadru intern pentru prevenirea abaterilor de la normele
naționale sau interne privind etica și deontologia universitară; stabilirea
obligației comisiilor de etică universitară de a realiza, începând cu anul
universitar 2024-2025, activități de prevenire cu privire la încălcarea normelor
de etică și deontologie; stabilirea obligației ca universitățile să elaboreze
ghiduri operaționale prin care detaliază procedurile legale și administrative
privind abordarea şi soluţionarea încălcărilor normelor de etică şi deontologie
universitară, precum şi a comportamentelor abuzive ale membrilor comunităţii
universitare, obligație reglementată de Codul-cadru de etică și deontologie
universitară.
Precizăm, în același timp, că hărțuirea sexuală, alături
de orice formă de hărțuire, este considerată abatere de la normele de etică și
deontologice privind respectarea ființei și demnității umane, având în vedere
faptul că știrbesc demnitatea beneficiarilor direcți ai dreptului la educație
și prestigiul profesiei, conform prevederilor Legii învățământului superior nr.
199/2023 și ale Codului-cadru de etică și deontologie universitară.
Subliniem că, în cazul faptelor ce pot constitui abatere
de la etica şi deontologia universitară, orice persoană poate sesiza comisia de
etică universitară din instituţia de învăţământ superior, cu respectarea
confidențialității identității personale. Ministerul Educației poate fi sesizat
pentru orice situație care vizează nerespectarea prevederilor şi a procedurilor
legale care privesc etica şi deontologia universitară, în cazul în care
sesizarea nu a fost soluționată la nivelul instituției de învățământ superior.
Reafirmăm faptul că studenții au dreptul de a beneficia
de un mediu de învăţare sigur şi sănătos, inclusiv prin facilitarea accesului
la informaţii despre sănătate fizică, mintală, stare de bine şi la servicii de
consiliere, conform Codului drepturilor și obligațiilor studentului, aprobat
prin ordin de ministru în anul 2024.
Ministerul Educației a lansat în consultare publică noul
Regulament de organizare și funcționare a Comisiilor de etică din universități,
în data de 12 iunie 2024. Întrucât în perioada de consultare publică nu au fost
primite observații, apreciem că se impune extinderea acesteia și facem apel la
orice contribuție care ar putea conduce la îmbunătățirea climatului etic în
universități”.
Ministrul Educației, Ligia Deca: „Hărțuirea sexuală este
un flagel, care are consecințe dezastruoase atât asupra victimelor, cât și
asupra climatului profesional din orice organizație. Atunci când cei care
hărțuiesc sunt și în poziții care presupun încredere și autoritate, precum cea
de cadru didactic, impactul este cu atât mai devastator. Apreciez curajul
tuturor celor care au făcut un pas în față și au spus adevărul și îi încurajez
pe toți cei care au fost victime ale abuzurilor de orice fel să le semnaleze.
În calitate de ministru, am urmărit constant îmbunătățirea legislației în
domeniul eticii și deontologiei în mediul educațional. Solicit universităților
ca orice abatere de la normele de etică și integritate să fie aspru
sancționată, asigurând protecția victimelor și asistența post-traumatică. De
asemenea, vom acționa, împreună cu instituțiile abilitate și cu mediul
universitar, pentru a crește acțiunile de prevenție în sistemul educațional".