Reproduceri după fotografii interbelice expuse de Radu Iulian Dăineanu, la Biblioteca Județeană
245
Articole de la același autor
De la începutul acestei săptămâni, pe simezele Bibliotecii
Județene „I.N. Roman” din Constanța, instituție metamorfozată în galerie de
artă, pot fi vizionate lucrările semnate de Radu Iulian Dăineanu.
Absolvent al Școlii Populare de Arte din Constanța, artistul expozant l-a avut drept îndrumător pe Gheorghe Constantin, timp de doi ani, și mai apoi, un an, pe Florian Sîrbu, actualul președinte al UAP-Filiala Constanța.
Din cele peste 80-90 de lucrări realizate de-a lungul timpului, a ales 50 cele mai reprezentative, unele dintre ele reproduceri după fotografii interbelice, pe care le-a expus în holul de la intrarea în Bibliotecă.
La vernisajul de luni, 3 aprilie, maestrul Leonte Năstase afirma despre Radu Iulian Dăineanu că este un artist înzestrat nativ, care simte proporțiile cromatice și care reușește să păstreze patina timpului în reproducerile sale. „Suntem martorii unui fenomen de creație care trebuie încurajat, deoarece autorul expoziției are o vârstă care-i întrezărește o perspectivă. Ideea de oraș cultural nu rezidă din câți artiști consacrați avem, ci de câți iubitori și pasionați de artă, când muzeele sunt pline de vizitatori, iar expozițiile se bucură de public”, a transmis Leonte Năstase.
Lucrările expoziției semnate de Radu Iulian Dăineanu vor rămâne spre vizitare la Biblioteca Județeană până pe 20 aprilie.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 04 Aprilie 2023
Luni, 03 Aprilie 2023
Miercuri, 29 Martie 2023
Duminică, 26 Martie 2023
Joi, 16 Februarie 2023
Joi, 16 Februarie 2023
Marţi, 07 Februarie 2023
Vineri, 11 Noiembrie 2022
Vineri, 28 Octombrie 2022
Luni, 10 Octombrie 2022