Rețeaua Universităților de la Marea Neagră, reprezentată la Bruxelles de prof. Eden Mamut

159

Articole recomandate

Seminarul internațional "Strategia UE în Domeniul Inovării și Regiunea Mării Negre" a avut loc la sediul Parlamentului European de la Bruxelles, la data de 30 noiembrie. Seminarul a fost găzduit de domnul Marian Jean Marinescu, europarlamentar, vicepreședintele PPE și organizat în colaborare cu Rețeaua Universităților de la Marea Neagră și clusterul inovativ MEDGreen. Evenimentul face parte din programul de activități al Președinției României la Organizația Cooperării Economice de la Marea Neagră (OCEMN).


La eveniment au participat rectori de universități, profesori universitari, cercetători și oameni de afaceri din UE și regiunea Mării Negre, precum și reprezentanți ai Comisiei Europene și ai altor entități cu reprezentare la Bruxelles, precum JPI (Iniiativele pentru Programarea în Comun) sau birouri de legătură naionale sau regionale.


Seminarul a fost deschis de domnul Marinescu, care a prezentat scopul și așteptările din partea organizatorilor, necesitatea de a substanția accesul instituțiilor din zona Mării Negre la programele UE dedicate promovării inovării ca factor de dezvoltare durabilă a regiunii.


Organizat în ajunul Sărbătorii Naționale a țării noastre și în programul de activități legate de președinția României la OCEMN, seminarul a beneficiat de participarea doamnei Luminița Teodora Odobescu, ambasadorul Reprezentanei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, care a prezentat preocupările țării noastre pentru cooperarea în zona Mării Negre, implicarea în dezvoltarea unor mari facilităi de cercetare europene, cum ar fi proiectul ELI dedicat cercetărilor legate de interacțiunea radiației cu materia sau proiectul Danubius-RI dedicat cercetărilor legate de sistemele ecologice aflate la interfața dintre râuri/ fluvii și mări.


Domnul Carlos Moedas, Comisar european pentru Știință și Inovare, invitat de onoare la seminar, a subliniat importanța regiunii Mării Negre și a exprimat interesul Comisiei Europene pentru a dezvolta programe dedicate pentru această zonă, arătând nevoia de informații fiabile legate de starea mediului marin, a influenței diverșilor factori asupra stării de bine a mediului marin și cele legate de resursele din regiune. De asemenea, a prezentat importanța abordărilor care să fie centrate pe cerințele efective ale principalilor actori din domeniul inovării, respectiv organizațiile de cercetare, universitățile, inventatorii și întreprinderile inovative. În acest context, domnia sa a prezentat o serie de noi inițiative precum Marca de Excelență (Seal of Excellence) care are ca scop să certifice excelența unor proiecte prin demersul comun al Comisarilor pentru Știință și Inovare și al celui pentru Politică Regională, urmând ca acestea să obină finanare din alte surse. A fost evidențiată preocuparea pentru a armoniza demersurile comisiei în direcția promovării inovării și în acest scop de a constitui un Consiliu European pentru Inovare.


Detalii privind oportunităile oferite de politica de vecinătate au fost prezentate de domnul Vassilis Maragos, director în cadrul Direciei Generale pentru Politica de Vecinătate i Extindere. Domnul Maragos a prezentat preocupările din cadrul directoratului pentru zonele de vecinătate în vederea colaborării cu țările din zona Mării Negre. În acest sens, în opinia domniei sale, un program extrem de important este programul de Cooperare Transfrontalieră în zona Mării Negre pentru perioada următoare până în 2020, care se află în procedura de aprobare și care va avea un buget mult mai substanțial decât precedentul program și va fi focalizat pe probleme de mediu, societate informațională, energie regenerabilă și inovare. Dl Maragos a accentuat preocuparea pentru dezvoltarea unor programe centrate pe nevoile cetățenilor din zonă și a salutat inițiativa de a organiza un astfel de seminar. Ca un exemplu în acest sens au fost prezentate activitățile în domeniul interconectării rețelelor de transfer de date și promovare a Agendei Digitale în zona Mării Negre.


Din partea Rețelei Universităților de la Marea Neagră, dl. Secretar General Eden Mamut, a prezentat o sinteză a proiectelor efective care au fost inițiate de către membrii rețelei: platforma marină europeană de cercetare științifică în zona abisală a Mării Negre pentru care nu există în prezent informații științifice concludente, Clusterul MEDGreen specializat în ecotehnologii și surse alternative de energie care se dorește a fi replicat în diferitele țări din zonă cum ar fi în Ucraina, Azerbaijan, Georgia și Albania. A fost prezentat i proiectul Greenbow, care are ca scop promovarea tehnologiilor originale dezvoltate în vederea valorificării deșeurilor din biomasă în țările din bazinul Dunării. De asemenea, au fost exprimate solicitări concrete către Comisia Europeană pentru încurajarea Platformelor Tehnologice Europene de a se extinde în zona Mării Negre, pentru Institutul European pentru Inovare și Tehnologie (EIT) de a deschide centre de colocare și în zona Europeide Est, inclusiv în zona Mării Negre, pentru ca în cadrul programului Orizont 2020 să fie majorate bugetele pentru apelurile de cooperare internațională în zona Mării Negre, de a se evalua posibilitățile de realizare a unor programe de asistență directă din partea Comisiei pentru a consolida Clusterele inovative și Polii de competitivitate din regiune ca modele care să fie ulterior replicate în țările din zonă.


În încheiere, participanii i-au exprimat puncte de vedere, au făcut comentarii și au formulat propuneri pentru o colaborare mai dinamică între UE i regiunea Mării Negre. Toate acestea vor fi sintetizate într-un document de lucru care va constitui un referențial pentru acțiunile viitoare.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 03 Decembrie 2015
Stire din Cultură-Educație : Vernisaj de grafică și icoane
Pagina a fost generata in 1.0862 secunde