Rușinea rușinilor! Profesori constănțeni de nota 1

2108
17
Rușinea rușinilor! Profesori constănțeni de nota 1 - profesoriconstanteni-1413134947.jpg

Articole de la același autor

Ieri, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a organizat ședința publică pentru ocuparea celor 335 de posturi vacantate pe parcursul acestui an școlar, după o probă scrisă ce a relevat slaba calitate a cadrelor didactice necalificate. 


Lăsând la o parte faptul că din cei 317 candidați înscriși au lipsit vreo 20, notele pe care am aflat că le-au primit unele cadre didactice necalificate, dar care candidau pentru materii importante precum matematică, fizică sau română, constituie o mare rușine. Asta ca să nu ne mai mirăm de ce generațiile actuale ajung să pice Bac-ul cu brio! 


Așadar, la proba scrisă susținută la Școala gimnazială nr. 38 "Dimitrie Cantemir" din Constanța, patru candidați la specializarea Matematică au obținut note de 1: Ionelia Necunoscutu - 1,90, iar la inspecția la clasă a primit nota 6, Marin Neacșu la proba scrisă a primit 1, iar la inspecție nota 5, Constanța Fragnea, la proba scrisă - 2,50, iar la inspecție - nota 5, Luciana Căruntu - nota 1 cu nota 5 la inspecție. 


La specializarea fizică, Veronica Constantin a primit nota 2 la proba scrisă. Interesant este cum a reușit Mihaela Iusein, care "visează" să ajungă să predea elevilor limba și literatura română, să obțină nota 7 la inspecția la clasă, în condițiile în care la proba scrisă n-a trecut de nota 1,30?! Reamintim că o parte dintre aceste cadre didactice s-au aflat la catedră până în ziua concursului, în baza unui contract pe perioadă determinată încheiat cu școlile care i-au acceptat, marea majoritate din mediul rural, iar de astăzi, cei care nu au obținut medie mai mare de 5 sunt puși pe liber din sistemul de învățământ constănțean. 


Și atunci cum să nu-i dăm dreptate lui Viorel Dolha, președintele Asociației Învățătorilor din România, când a declarat pentru "Cuget Liber": "Fără o salarizare bună, sfârșim prin a avea deja la catedră colegi care au fost coada clasei. Și nu știu ce fel de profesori pot deveni. Ce poate face un profesor care a fost coada clasei ca acum elevii să nu râdă de el? Repet, sunt prea mulți la catedră cei care nici nu ar trebui să viseze să stea în fața unor copii. Nu le-aș da dreptul nici să poarte catalogul prin clasă. Din păcate, se întâmplă lucrul acesta și este cel mai deprimant pentru breasla noastră". 




Comentează știrea

17 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
nu conteaza
13 octombrie 2014
cretinii secolului 21

NISTE IMBECILI GRANITICI. ASA "PROFI" ASA ELEVI.O PLEIADA DE INCAPABILI ,INCULTI SI SEMI- ANALFABETI. ASTIA NU AR TREBUI SA FACA NICI MUNCA DE INTERES GENERAL. MAXIMUM VANZATORI LA ZARZAVAT. INSPECTORII CAM TOT PE ACOLO. AM CARUT UN POST DE INLOCUITOR( SUPLINITOR) SI AM FOST TRIMIS SA DAU EXAMEN. ACEASTA ,CU TOATE CA AM DEFINITIVATUL, 10 ANI DE EXPERIENTA IN ROMANIA SI 25 INTR-O CAPITALA OCCIDENTALA. FINALMENTE ,MAI BINE CA AM FOST REFUZAT,DECAT SA PREDAU LA NISTE CRETINI TERMINATI SI SA AM 'COLEGI"DE ACELASI CALIBRU CU ELEVII. M-AM PROFILAT PE MEDITATII PARTICULARE SI AM SATISFACTIA CA CINE ARE NEVOIE DE MINE ARE SI INTERESUL NECESAR PT A SE INSTRUI. DEBILII ASTIA CARE NU SUNT CAPABILI SA OBTINA NOTA MINIMA AR CONSULTA UN MEDIC CARE NU ESTE CAPABIL SA IA SECUNDARIATUL? ASA ESTE PROSTUL, ARE PRETENTII.......

vero
13 octombrie 2014
ba conteaza

Nu mai scrie diliule cu majuscule ! Asta n-ai invatat-o in capitala occidentala ?

Vasile
13 octombrie 2014

Dar de primministrul Romaniei care si-a luat doctoratul prin frauda si efectele pe termen lung ale acestui fapt ce spuneti?

spaga
13 octombrie 2014
spaga era de vina

Generatiile cu spaga asta e ce sa faci.Cel mai bine ptr Romania in scoli sa se introduca sistemul home school.Dar pana sa se instaleze sistemuri noi de procedura la romani va mai dura cateva generatii. Parintii se plang de ce nu inteleg copiii lor nimica de la profu sau profa?Motivul au ajuns sa faca mate cu femeia de serviciul ca profu are sedinta.

Relu
13 octombrie 2014
Nu merita !

Buuun ! Esti licentiat,ai si masteratul,esti bun pentru ca in facultate chiar ai invatat spre deosebire de multi colegi care au copiat de la tine. La ce bun sa te angajezi in invatamant si sa speri ca dupa zece ani vei avea lunar macar doua treimi din salariul femeii de serviciu de la Parlament? Pai mai bine lucrezi afara si lasa pe cei pilosi dar vai de ei sa ocupe locuri pe care nimeni nu le vrea. Pasiune ? In regula,dar dupa o perioada de saracie si poate chiar cafteli din partea unor parinti dementi si chiar a elevilor decerebrati,te saturi ,cedezi si lasi locul nescolitilor sa scoleasca....

Elena
13 octombrie 2014
Adevarul este la mijloc

cunosc bine tema deoarece am predat mai bine de 7 ani, am definitivatul si am luat mereu note mari la titularizare.am predat atat la oras, la licee mari, cat si in sate amarate , 70 km distanta de Constanta.Am remarcat si eu ca sunt . intr-adevar, multi colegi care nu se ridica la standardele meseriei, dar poti sa-i condamni ca vor sa munceasca?noi, cei cu note mari si pretentii ne-am reprofilat, cu durere in suflet.anul trecut, jumatate din timp am facut naveta la 50 km zillnic, pe banii mei-zilnic, vrand- nevrand trebuia sa am in buzunar numai pentru transport 25 lei si sa ies din casa la ora 6.Acum patru ani, predam la 100 km distanta .,iar la 5.15 ieseam pe poarta.Profesorii necalificati care dau examen abia acum se incradreaza in categoria celor care traiesc in sate, nu au curaj sa se prezinte la titularizare si nici nu ar face zilnic mai mult de 10 km naveta, chiar si pe banii primariei.

Pentru Vasile
13 octombrie 2014
De la prim ministru...

Mitingu de la Far s-a terminat de mult ! Astfel, ai timp pentru plagierea abecedarului, a regulilor gramaticale simple ale limbii române.

Răspuns la: [email protected]
Adăugat de : Vasile, 13 octombrie 2014
Dar de primministrul Romaniei care si-a luat doctoratul prin frauda si efectele pe termen lung ale acestui fapt ce spuneti?
kiker
13 octombrie 2014
pentru nu conteaza

Daca aveti atata experienta de ce nu ati dat examenul? Posturile de suplinitori se ocupa tot prin examen, chiar daca ai grade didactice si experienta mare. Ai refuzat (nu ai fost refuzat) sa demonstrezi ca nu te incadrezi in categoria celor nu sunt pregatiti sa predea in invatamant. Din pacate in profesiile de baza precum cea de medic, politist, profesor, etc sunt tot mai multi ageamii care nu fac cinste meseriei alese probabil din nevoia de a-si asigura un venit sigur, la stat. Salariile scazute atrag in aceasta directie persoane care nu pierd din vedere posibilitatea creata de sistem, de a-si suplimenta venitul. Medicina tinde catre privat (daca s-a ajuns sa se "legalizeze" atentia?!), politia mai inchide ochii la mici atentii (unii sunt mana in mana cu hotii), profesorii mai fac o meditatie...

NU CONTEAZA
13 octombrie 2014
PENTRU KIKER

PRECIZEZ. AM FOST TRIMIS SA DAU UN EXAMEN. NU AM REFUZAT. CUM SA DAU UN EXAMEN CAND AM DAT ACEST EXAMEN (DEFINITIVAT PT. TITUARIZARE) LA 26 DE ANI ,LA BUCURESTI IN 1977? SUNT MAI MULTE MUZEE DIN EUROPA PLUS MUZEUL DE ARTA DIN CONSTANTA ,CARE POSEDA UNELE DIN LUCRARILE MELE. TRAIESC BINE CU O PENSIE OCCIDENTALA. NU DE 1600 DE LEI PE UNA AVEAM NEVOIE,CI DE A TRANSMITE CEEA CE POATE FOLOSI.V-AM RASPUNS LA ARTICOL. CEEA CE MA SURPRINDE ESTE CA DV. SI NR 2(VERO) IMI RASPUNDETI MIE , LA COMENTARIUL MEU SI NU ARTICOLULUI CARE CRED CA ESTE MULT MAI IMPORTANT DECAT NISTE" STRAMBE" INTER COMENTATORI.ZI BUNA.

NU CONTEAZA
13 octombrie 2014
VEROOOOOO

AR TREBUI SA STI CA SE SCRIE CU LITERA MARE ATUNCI CAND VREI SA ATRANGI ATENTIA IN ORICE LIMBA CARE SCRIE CU CARACTERE LATINE ,CIRILICE ETC. TU CUM SCRI "TRAIASCA" MAZARE? MAI REPETA CLASA A 4A. TE PUP SI ZI BUNA TIE FAMILIEI SI PRIETENILOR TAI.

17 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 24 Septembrie 2014
Stire din Cultură-Educație : Profesorii așteaptă banii, nu promisiuni
Pagina a fost generata in 0.4904 secunde