S-a dat startul campaniei naționale care premiază educația de excelență

4114
S-a dat startul campaniei naționale care premiază educația de excelență - elev-1719226200.jpg

Articole de la același autor

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României anunță debutul finalei campaniei naționale „Liga Profesorilor Excepționali”. În această etapă decisivă, publicul are ocazia să voteze online pentru cei 20 de profesori finaliști, selectați cu atenție de o comisie de evaluare formată din experți în educația de excelență și jurnaliști dedicați promovării educației de calitate. Cei 20 de profesori finaliști au demonstrat de-a lungul timpului dedicare, inovație și pasiune în activitatea lor didactică.

Până pe 15 iulie, actualii și foștii elevi, părinții și toți membrii comunității sunt invitați să își arate aprecierea față de profesorii care i-au inspirat și ghidat. Votul se va desfășura exclusiv online, pe vot.fundatiadanvoiculescu.ro. Publicul este invitat să consulte lista celor 20 de finaliști, să descopere povestea fiecărui profesor și să voteze dascălul care îl inspiră.

Cei 20 de finaliști au fost selectați de o comisie de evaluare, care a luat în considerare criterii riguroase pentru a identifica profesorii care și-au adus contribuția la educația de excelență. Comisia a fost formată din experți în educație și jurnaliști, asigurând astfel o evaluare obiectivă și echitabilă.

Toți profesorii calificați în finală vor fi premiați în funcție de numărul de voturi obținut cu tabere educaționale în vara anului 2024, materiale educaționale, tablete Samsung, reader Kindle sau enciclopedii. Pentru primele trei locuri se vor acorda burse de merit în valoare de: 30.000 lei, 20.000 lei și 10.000 lei, pe parcursul următorului an educațional.

Fundația Dan Voiculescu încurajează toți membrii comunității să participe activ la această campanie, votând profesorii care au avut un impact pozitiv asupra educației lor. „Liga Profesorilor Excepționali” urmărește recunoașterea și premierea dascălilor care, prin munca lor, contribuie zi de zi la dezvoltarea unei Românii educate.

 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.531 secunde