Săptămâna Porţilor Deschise la Şcoala „Mihai Viteazul”

360

Articole de la același autor

Pentru toate unităţile de învăţământ, Ziua Porţilor deschise era mereu o zi deosebită, în care instituţiile îşi puteau promova oferta educaţională în faţa celor care le treceau pragul. Din păcate, situaţia actuală, nu mai permite organizarea unor astfel de evenimente decât în mediul online. Astfel, Şcoala nr. 29 „Mihai Viteazul” organizează, în aceste zile, Săptămâna Porţilor Deschise, cei interesaţi fiind invitaţi să păşească alături de cadrele didactice, în foiletonul porţilor deschise.

„Deschidem prima pagină a foiletonului şi îmbrăcăm şcoala în haine de sărbătoare. Păşiţi alături de noi şi de toţi absolvenţii noştri, într-o clădire frumoasă, luminoasă, cu spaţii modernizate, mobilier modular, aparatură performantă şi grupuri sanitare renovate. În cei 52 de ani de excelenţă, şcoala noastră şi-a marcat cu glorie existenţa pe harta judeţului Constanţa. După ce în prima zi am pătruns cu toţii în sălile primitoare ale şcolii care aşteaptă cu mare drag micuţii să se întoarcă, în cea de-a doua zi păşim în lumea minunată a claselor pregătitoare”, au declarat reprezentanţii şcolii. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2811 secunde