Prima ediție a evenimentului „Noaptea Bibliotecii” a avut
loc în anul 2011, ca rezultat al unui parteneriat între Asociația Națională a
Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), Asociaţia Excedo,
Marketer Club şi aproximativ 40 de biblioteci din majoritatea regiunilor ţării
şi alte 10 din capitală.
Pentru al XIII-lea an consecutiv, Biblioteca Județeană
„Ioan N. Roman” Constanța organizează „Noaptea bibliotecii”. Evenimentul se va
desfășura sâmbătă, 23 septembrie 2023, în intervalul orar 15:00 – 22:00, la
sediul instituției.
Ca în fiecare an, echipa bibliotecii a pregătit numeroase
activități pentru toate categoriile de participanți. Printre acestea se numără
un moment artistic prezentat de membri ai Ansamblului „Brâulețul” al Centrului
Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, călătorie virtuală printre
vestigii antice, prezentare 3D, Book-uria provocărilor - joc din seria
„Biblio-expres”, cu probe, indicii și enigme dedicat tuturor vârstelor,
invitați speciali și surprize, pe care vă invităm să le descoperiți.
Concomitent, în toate secțiile Bibliotecii se vor desfășura activitățile
curente: lectură, împrumut din documentele Bibliotecii, înscriere utilizatori
etc.
Echipa proiectului „Raftul Verde” a pregătit, la rândul
ei, un stand de cărți care se vor distribui gratuit.
Voluntarii Bibliotecii vor fi prezenți în toate secțiile
și vă vor îndruma spre activități
Programul complet este următorul:
15:00 - Deschidere oficială. Cuvântul managerului
instituției;
- Moment artistic prezentat de un grup de membri ai
Ansamblului „Brâulețul” al Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T.
Burada” (dansatori și solistă). Loc de desfășurare: platoul din fața
Bibliotecii;
16:00 – 22:00 Portretul vizitatorilor realizat de
graficianul Leonte Năstase. Sala Cataloage (parter);
16:00 – 18:00 A patra ediție a „Puzzle Fest”- realizarea
unui puzzle de mari dimensiuni de către 8 echipe alcătuite din copii, părinți,
bunici. Loc de desfășurare: Secția de Împrumut pentru Adulți. Etaj I;
16:00 – 17:00 Pasionați de lego. Copiii vor construi
lego-uri și astfel distracția la Ludotecă va fi garantată. Loc de desfășurare:
Ludoteca;
16:00 – 17:00 Prezentare în 3D a unor edificii romane
antice. Colaborator: Adrian Irimia, muzeograf, Muzeul de Istorie Națională și
Arheologie Constanța. Loc de desfășurare: Sala de lectură „Liliana Lazia”,
etajul 2;
16:30 – 18:30 Copiii se vor bucura și se vor amuza de
pictură pe față realizată special pentru ei de Alexandra Militaru și Daria
Mihai, absolvente ale Facultății de Arte din Constanța din cadrul Universității
Ovidius din Constanța. Loc de desfășurare: holul central parter;
16:30 – 21:00 Colțul cititorilor relaxați. Răsfoim cărți
nou apărute în Bibliotecă (Vârsta 4-12 ani). Loc de desfășurare: Secția pentru
Copii. Etaj I;
17:00, 18:00, 19:00, 20:00 Tur ghidat al Bibliotecii cu
prezentarea unor documente din Colecțiile Speciale. Locul de întâlnire va fi la
parter, în holul central (garderobă);
17:15 – 18:00 Să ghicim povestea din puzzle. Prin
intermediul puzzle-urilor, copiii vor descoperi personaje și scene din povești.
Loc de desfășurare: Ludoteca. Etaj I;
17:00 – 18:00 Ghicește povestea (vârsta 2-6 ani). Loc de
desfășurare: Secția pentru Copii. Etaj I;
17:00 – 22:00 Ne jucăm în familie: Puzzle, Lego, Remi,
Păcălici, Scrabble (pentru copii, părinți și bunici). Loc de desfășurare:
Secția pentru Copii. Etaj I;
17:30 Trupa de teatru din cadrul „Alice Safta Art Studio”
prezintă piesa „Plata birului” de Victor Ion Popa. Îndrumător: profesor
Loredana Lupescu. Loc de desfășurare. Aula Bibliotecii.
18:00 – 22:00 Book-uria provocărilor. Joc din seria
„Biblio-expres”, cu probe, indicii și enigme dedicat tuturor vârstelor. Loc de
desfășurare: Secția de Împrumut pentru Adulți. Etaj I;
- Aritmogrif: joc intuitiv și interactiv dedicat tuturor
vârstelor. Soluția cuvintelor înscrise pe orizontală se află în diferite locuri
din clădire. Loc de desfășurare: Secția de Împrumut pentru Adulți. Etaj I;
18:00 – 21:00 Atelier de creație: desenăm animăluțe
folosindu-ne de mânuțe (pentru copii, părinți și bunici). Loc de desfășurare:
Secția pentru Copii. Etaj I;
18:30 – 19:00 Colorăm semne de carte. Semnele de carte
sunt nelipsite într-o bibliotecă. Și ce poate fi mai frumos decât să ne
personalizăm semnul de carte pe care apoi să-l punem în cartea preferată.
Copiii vor îmbina culorile, așa cum doresc pentru a-și crea o amintire de la
bibliotecă, semnul de carte. Loc de desfășurare: Ludoteca, Etaj I;
18:00 – 20:00 Presa de ieri și de azi în colecțiile
Bibliotecii. Participă elevi de la Colegiul Național „George Călinescu”. Loc de
desfășurare: Sala de lectură „Liliana Lazia”, etaj II;
18:30 – 19:30 Concurs de cultură generală (vîrsta 7-14
ani). Loc de desfășurare: Secția pentru Copii. Etaj I;
20:00 – 21:00 Să descoperim orașele Europei în jocuri de
puzzle. Prin intermediul jocurilor de puzzle pe care le fac, copiii, ajutați de
părinți sau de bunici, vor afla informații despre monumente și clădiri
emblematice din frumoase orașe europene. Loc de desfășurare: Ludoteca.
Parteneri evenimentului sunt: Muzeul de Istorie Națională
și Arheologie Constanta, Centrul Cultural Județean Constanța „Theodor Burada”,
Alice Safta Art Studio și graficianul Leonte Năstase.