Îndemn al Bisericii

"Sărbătoarea Sf. Dimitrie trebuie să fie un prilej de reflecție pentru politicienii de astăzi"

600
Astăzi, îl prăznuim pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, ale cărui moaște se află la biserica ce îi poartă numele, din Tesalonic, Grecia. De asemenea, mâine este sărbătorit Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi, moaștele sale aflându-se la Catedrala Patriarhală din București.

Despre cele mai importante aspecte ale vieților sfinților celebrați în aceste zile ne-a vorbit părintele Eugen Tănăsescu, directorul Radio Dobrogea.
Aflăm, astfel, că Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, a fost un personaj ales al timpului său, trăind în vremea împăraților Dioclețian și Maxi-mian Galeriu. Tatăl său era prefectului cetății Tesalonic, funcție pe care o preia, ulterior, Sf. Dimitrie.
Crescut în spiritul creștin, el refuză să participe la ceremoniile prin care erau aduse ofrande zeilor, atrăgându-i atenția împăratului Maximian Galeriu, care l-a pedepsit, întemnițându-l. În acea perioadă, creștinii erau obligați să participe la luptele cu gladiatorii, ca un pretext pentru a fi exterminați. În această situație se afla și tânărul Nestor, căruia i s-a impus să se lupte cu un gladiator invincibil, pe nume Lie. Aflând că Dimitrie se află la închisoare, Nestor îi cere sfântului binecuvântarea: "Cu puterea lui Hristos vei învinge", l-a încurajat, atunci Sfântul Dimitrie. Binecuvântarea a dat roade, iar Nestor l-a învins pe Lie, fapt pus pe seama unui lucru de origine supraomenească. Aflându-se că Lie a fost înfrânt datorită lui Dimitrie, împăratul a ordonat uciderea în temniță a sfântului. Surse istorice arată că, în momentul în care a fost dus spre locul unde urma să fie ucis, Sf. Dimitrie și-ar fi dezvelit coasta ca să fie împuns, asemenea lui Iisus pe cruce.
"Important e că un demnitar al statului, prefectul cetății Tesalonic, a preferat să-și dea viața pentru credință. Atunci, această sărbătoare trebuie să fie un prilej de reflecție pentru politicienii de astăzi. Să păstreze și ei credința și să fie gata să mărturisească pentru ea și să suporte nedreptăți, nu să fie ei cei care le provoacă. Politicienii trebuie să-și reconsidere atitudinea față de putere. Când conduci, e important să te îngrijești de cel pe care-l conduci. Când nu te îngrijești de el, nu mai vorbim de beneficiu, ci de furt.
Cei care conduc asemenea Sf. Dimitrie trebuie să-și reconsidere atitudinea față de creștinism, pentru că Hristos este singurul care are toate soluțiile. Ne confruntăm cu criză, cu probleme, dar toate se pot rezolva prin credință", recomandă părintele Tănăsescu.

Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului sosește în România
Mâine, 27 septembrie, e sărbătorit Cuviosul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, tot atunci fiind marcat și hramul Catedralei Patriarhale. Sfântul Dimitrie s-a născut în secolul XIII, în satul Basarabi din sudul Dunării, pe râul Lomului, într-o familie de origine română. Încă din tinerețe a îmbrățișat sihăstria, găsind, pe valea Lomului, o peșteră, unde a rămas în rugăciune până la sfârșitul vieții sale.
Pentru prăznuirea lui, în România va sosi, astăzi, Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, care, alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, va sfinți și inaugura Centrul pentru Patrimoniu "Sfântul Constantin Brâncoveanu" al Patriarhiei Române. Tot alături de Preafericitul Daniel, Sanctitatea Sa Bartolomeu va oficia, mâine, Sfânta Liturghie prilejuită de hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. La ceremonie va lua parte și ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. De asemenea, ÎPS Teodosie va participa azi la Sfânta Liturghie a hramului bisericii "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" din Suceava, la invitația Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
Sanctitatea Sa Bartolomeu se află pentru prima dată în România, de când Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a devenit Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, părintele Tănăsescu declarând că prezența în România a Patriarhului Ecumenic al Constantinopolului este mai importantă decât vizita Papei: "Patriarhul Bartolomeu e reprezentantul de onoare al ortodocșilor de pretutindeni. Și atunci, pentru noi acest fapt reprezintă o pecetluire a bunelor relații pe care le avem cu scaunul de Constantinopol. E prima slujire a celor doi patriarhi împreună".
Anul acesta, pelerinii care vin să îl cinstească pe Cuviosul Dimitrie se vor putea închina Lemnului Sfintei Cruci, adus din Grecia la Catedrala Patriarhală de către Înaltpreasfințitul Pavlos, Mitropolit de Drama și Exarh al Macedoniei, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
***
Să trăiți cu numele! Trustul "CUGET LIBER" dorește tuturor celor ce poartă acest nume sfânt multă sănătate!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4058 secunde