Școala "Nicolae Iorga" se transformă în grădiniță cu orar prelungit

993
Școala

Articole de la același autor

Devenită de-acum celebră, fosta Școală nr. 5, redenumită Nicolae Iorga, așa cum este și numele străzii pe care își are sediul, se află din nou în centrul atenției. Probabil că din exces de zel sau de teama reacției părinților din zonă, directoarea Drăguța Dascălu acționează foarte ciudat, chiar și în opinia inspectorului general prof. Petrică Miu.

Efectivul de elevi
va fi transferat, probabil, la Școala nr. 2
Ieri, la ora documentării noastre, îngrijitoarele de la grădinițele nr. 4 și 20, instituții care vor funcționa din toamnă la parterul școlii, se temeau să vorbească de situația hilară în care sunt puse. Deși mobilierul celor două grădinițe a fost adus de aproape o lună, toate sălile erau încuiate și nu se putea face absolut nimic, în sensul așezării acestuia la locul lui.
La sfârșitul lunii iunie, un nou scandal s-a iscat aici pe aceeași temă, și anume decizia In-spectoratului Școlar Județean Constanța de a transfera cele două grădinițe la parterul școlii. Înștiințați, probabil, că urmează să aibă loc aducerea mobilierului pentru preșcolari, 10-15 părinți de școlari au baricadat poarta unității de învățământ, nepermițând accesul mașinilor. Moment în care inspectorul general Petrică Miu a chemat reprezentanții Poliției pentru a restabili ordinea. La vremea respectivă, șeful ISJ declara că a studiat foarte bine planul de școlarizare al acestei instituții și consideră că este inadmisibil să ai clase formate din 12 copii: "Mai ales pe fondul unei crize acute de locuri în grădinițele cu program prelungit și al retrocedării unor imobile în care acestea și-au desfășurat ac-tivitatea".
Pe de altă parte, Ovidiu Tănase, directorul Direcției de învățământ din cadrul RAEDPP Constanța, a declarat pentru "Cuget Liber" că intenționează să-i propună inspectorului general Miu să transforme această școală în întregime în grădiniță, "pentru că este păcat de banii care s-au investit acolo mai ales că am descoperit uși și bănci rupte la doar câteva luni de la inaugurare. Nu am nimic cu nicio etnie, dar nici nu pot fi de acord ca iarna să încălzesc 24 de ore o școală numai pentru că funcționează cu clase de 8 sau 15 elevi într-o singură tură". De asemenea, directorul Tănase propune mutarea tuturor efectivelor la Școala nr. 2, întrucât și acolo este un număr mic de școlari.

Se primesc înscrieri
la grădinițele 3 și 18
În urma retrocedării sediilor în care se aflau și pentru care se solicita o chirie de 7.000 de euro pe lună, conform afirmației directorului Tănase din RAEDPP, grădinița nr. 3 (fostul sediu pe str. Daciei nr. 8) și grădinița nr. 18 (fostul sediu pe b-dul 1 Mai nr. 42) au fost mutate în nouă săli aparținând Grupului Școlar "C.A. Rosetti". Din fericire, nu aceeași ostilitate au întâmpinat-o și directoarele acestor instituții. Ieri, directoarea grădiniței nr. 4, Eugenia Colța, ne-a declarat că atât cele patru grupe ale sale, cât și celelalte trei grupe de la grădinița nr. 18 funcționează în program normal și beneficiază de intrare separată și chiar au spațiu de joacă. "La parterul acestei anexe a existat depozitul de carte al ISJ, care s-a mutat la Colegiul «Pontica». Noi vom termina de aranjat clasele săptămâna aceasta și îi așteptăm pe toți părinții interesați să-și înscrie copiii de luni, 17 august, la noul nostru sediu".
Se mai lucrează, zilele acestea, la grădinița nr. 8, care are probleme cu apa caldă, la grădinițele nr. 6 și 13, un alt șantier mai amplu fiind și la Grădinița cu orar prelungit nr. 36 "Steluțele Mării", care se extinde cu încă patru săli de grupă, "împrumutate" de la vecinii de perete, respectiv Școala nr. 21.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8739 secunde