Școala online, cu provocări și satisfacții. "Interacțiunea directă cu elevii este mult mai importantă!" (II)

897
Școala online, cu provocări și satisfacții.

Articole de la același autor

Continuăm, astăzi, discuția cu prof. Mirela Roșioru, de la Școala Gimnazială nr. 29 "Mihai Viteazul" din Constanța, unul dintre cadrele didactice din județul Constanța care a mutat lecțiile de istorie în mediul virtual și le-a oferit atât elevilor, cât și colegilor cadre didactice suport de calitate de lucru.

Cu o vechime de 22 de ani în învățământ, prof. Mirela Roșioru a transformat orele de istorie în povești captivante, a implementat testele fulger pe telefon încă înainte de sosirea pandemiei. Așa se face că, acum, elevii de clasa a IV-a învață despre Războiul pentru întregirea națională ascultând povestea "Fetiței din nuc", din "Povestirile istorice" ale lui Dumitru Almaș, iar elevii de clasa a XII-a își verifică stadiul pregătirii pentru BAC rezolvând quiz-uri pe smartphone sau pe calculator, cu punctajul transmis imediat.

- Cum receptează elevii orele online și modul de transmitere a informațiilor?

- Este ceva la fel de dificil de cuantificat. Pot însă să vă împărtășesc din experiența de părinte al unui elev de clasa a VII-a care este încântat de orele de "meet", care apreciază testele online de tipul quiz-urilor, dar care are dificultăți în a înțelege unele conținuturi. Noi suntem un caz relativ fericit, deoarece la multe dintre disciplinele școlare îl putem îndruma. Sunt însă mulți elevi care nu au un astfel de sprijin. Marea provocare vine însă din perspectiva motivării elevilor pentru învățare. Indiscutabil, în cazul interacțiunii față în față, motivarea se poate face mult mai facil. Acest aspect ține, în primul rând, de autoritatea morală și profesională a cadrului didactic, de felul lui abil de a se face ascultat, înțeles și urmat. Este un aspect care se construiește în timp, pas cu pas. Un cadru didactic cu autoritate reală, apreciat de elevi, se poate face ascultat și în mediul online. Reversul a fost apariția unor forme de cyberbulling de la nevinovatele "nu am semnal", "nu-mi merge microfonul", "mi-a picat netul", "nu știu să mă conectez", la deplasatele capturi de ecran postate pe rețelele de socializare cu elevi și profesori în ipostaze stânjenitoare.

- Ce sfaturi aveți pentru părinți, în această perioadă?

- Ajutați-vă copiii în această perioadă prin stabilirea unui program zilnic, săptămânal care să cuprindă: odihnă, relaxare, scris, citit, învățat, nu neapărat în ordinea pe care am zis-o. Faceți-vă timp pentru copiii dvs., dar timp de calitate: fiți lângă ei, puneți-le întrebări, lăsați-i să vorbească. Păstrați un ton calm, fiți înțelegători. Căutați soluții și nu vinovați. Împreună, puteți rezolva orice problemă. Sfătuiți-vă cu profesorii, dar nu-i agasați cu telefoane la ore nepotrivite. Profesorul își realizează mai bine misiunea de bază când în spatele elevului se află un părinte implicat.

- Ce sfaturi aveți pentru elevi, în această perioadă?

- Elevii trebuie să-și organizeze foarte bine timpul de lucru, de odihnă și de relaxare. O zi bună se cunoaște de dimineață. Indiferent când începe dimineața pentru elevi, trebuie să-și facă un plan al zilei care să cuprindă reprize de muncă intelectuală. Pur și simplu, elevii trebuie să aibă o rutină zilnică, un program, un "to do list". Aveau așa ceva, chiar dacă nu au conștientizat decât în momentul suspendării cursurilor. Inclusiv părinții lor aveau această rutină zilnică, ce începea cu o cafea și pregătitul pachetului pentru școală (pentru școlarii mici), și includea luatul de la școală și temele... 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6885 secunde