Școli constănțene care funcționează pe riscul lor

316
1

Articole de la același autor

Din cele 500 de unități cu personalitate juridică sau structuri din județul Constanța, 93% sunt unități școlare care au obținut autorizația de funcționare. Cinci unități școlare nu au reușit să obțină această autorizație, respectiv Grădinița cu program prelungit nr. 7 Medgidia, Grădinița cu program normal "Veseliei" din Năvodari, Școala Gimna-zială nr. 1 Făurei, Școala Gimnazială "Marin Voinea" Cerchezu și Liceul Tehnologic "Radu Prișcu" Dobromir. "Sunt aceleași unități școlare care nici în anul precedent nu au reușit să obțină aceste autorizații de funcționare, în cazul grădinițelor fiind vorba de două schimburi sau lipsa apei curente. Aceste unități școlare vor funcționa asumân- du-și riscurile de rigoare. Avem o co-municare permanentă cu administrațiile locale din aceste unități administrativ teritoriale și încercăm împreună să rezolvăm aceste probleme. Din păcate, vorbim despre investiții ce presupun participări considerabile", a precizat prof. dr. Răducu Popescu, inspector școlar general. Din cele 40 de unități vizitate de echipe mixte formate din inspectori ISJ și ai Direcției de Sănătate Publică, s-au redescoperit situații existente și în anii anteriori, dar și locuri unde condițiile igienico-sanitare s-au îmbunătățit. "Din păcate, mai persistă situația grădinițelor cu orar normal, dar care lucrează în două ture, iar legislația sanitară nu permite acest gen de activitate didactică, în această situație fiind vreo 25 de unități. Probleme sunt în special în mediul rural, unde sunt unități care nu au solicitat autorizația de funcționare din cauza unor deficiențe pe care le cunoșteau. În continuare, școlile acestea sunt controlate de Direcția de Sănătate Publică, săptămâna viitoare urmând controlul tematic al colegilor din serviciul de control - departamentul de supraveghere și atunci vom încerca să vedem după începerea școlii cum se prezintă unitățile de învățământ", a declarat dr. Mihaela Dinisov, director adjunct DSP Constanța.




Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
28 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4703 secunde