Ședințe gratuite de pregătire pentru Bacalaureat, la geografie și biologie, organizate de Universitatea ”Ovidius”

307
< 1 min citire
Ședințe gratuite de pregătire pentru Bacalaureat, la geografie și biologie, organizate de Universitatea ”Ovidius” - campus-1742998231.jpg
Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole (FSNSA) din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța (UOC) organizează, în perioada 7 aprilie – 30 mai 2025, o serie de ședințe gratuite de pregătire la disciplinele Biologie și Geografie, pentru examenul de Bacalaureat 2025.  
Întâlnirile se vor desfășura la sediul FSNSA, Aleea Universității nr. 1, corp B, începând de luni, 7 aprilie 2025, pentru disciplina Geografie, respectiv, joi, 10 aprilie 2025, pentru Biologie.
„În toată această perioadă, liceenii din clasele a XI-a și a XII-a vor putea participa la un program de pregătire dinamic și atractiv, care abordează principalele teme pentru Bacalaureat, la cele două materii. Pentru înscriere, cei interesați pot completa formularele disponibile accesând AICI, pentru Geografie și AICI,  pentru Biologie. După înscriere, elevii pot opta doar pentru anumite teme sau pot alege să participe la întregul program, precizează șef lucrări univ. dr. Marius-Daniel Radu, decanul FSNSA.
De asemenea, cei care doresc să afle detalii suplimentare despre ședințele de pregătire pot scana codul QR aferent disciplinei dorite, disponibil în afișele informative ale programului, publicate pe pagina web a facultății.
La încheierea programului, elevii vor primi certificate de participare oferite de Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0392 secunde