Sesiunea de comunicări matematice a ajuns la final

109
Sesiunea de comunicări matematice a ajuns la final - matematica-1671043193.jpg

Articole de la același autor

Facultatea de Matematică și Informatică (FMI) din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța (UOC), în colaborare cu Societatea de Științe Matematice, filiala Constanța și Inspectoratul Școlar Județean Constanța, a organizat, de curând, cea de-a patra ediție a Sesiunii de comunicări matematice dedicate studenților, masteranzilor și doctoranzilor din domeniul Matematică, dar și elevilor și cadrelor didactice din liceele constănțene. Potrivit reprezentanţilor UOC, manifestarea s-a desfășurat în cadrul a două secțiuni, la care au fost prezenți, în total, peste 50 de participanți din țară și străinătate.

„Tematica abordată în cadrul primei secțiuni a vizat trecerea de la conținuturi învățate în liceu către subiecte de Analiză matematică și Algebră de nivel superior. Prezentările au avut un puternic impact, mai ales asupra elevilor și studenților din anul I, întrucât rezultatele prezentate au aplicații profunde în fizică și în matematică aplicată, ceea ce întărește convingerea tinerilor participanți că matematica este o disciplină fundamentală, care leagă celelalte științe exacte. În cadrul secțiunii dedicate doctoranzilor au fost abordate teme actuale și de interes, cu un nivel științific ridicat, din Algebră, Analiză matematică și Geometrie”, a precizat conf. univ. dr. Gabriela Badea, prodecan al FMI. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5535 secunde