Dobrogea: locul de unde privești războaiele și Pământul Făgăduinței pentru refugiați

La 1 septembrie 1939 Germania nazistă a atacat Polonia, după care la 17 septembrie, dinspre Răsărit, a început invazia și de către URSS. Se punea în practică, astfel, Protocolul adițional secret al Pactului Ribbentrop-Molotov. În noaptea de 17 spre 18 septembrie 1939, conducerea militară și civilă a Poloniei a trecut granița în România, împreună cu aproape 100.000 de refugiați. O parte dintre ei și-au găsit găzduire în Dobrogea: pe malurile Dunării, la Tulcea, pe litoral, la Constanța (unde funcționa și un Consulat onorific) sau într-un târg despre care niciun polon nu auzise până în toamna acelui fatidic an, Babadag.

La Tulcea, în dimineaţa zilei de 25 septembrie 1939 a sosit un grup de ofiţeri superiori, refugiaţi tocmai de la Varşovia. Noul grup era format din personal de la Biroul de Studii Istorice Militare (Wojskowe Biuro Historyczne), din Ministerul Apărării. Maiorul Otton Laskowski, căpitanul Hugon Zieliński, maiorul Bolesław Waligóra, căpitanul Wiktor Brummer au devenit tulceni prin adopţie în toamna anului 1939. Decizia de a pleca la Tulcea fusese luată intempestiv şi ea aparţine, cel mai probabil, şefului intelligence-ului polon, Józef Smoleński. Această echipă a reușit să tipărească în termen extrem de scurt „Wiarus na Obczyźnie”. În patru pagini simple, publicația a apărut la Tulcea, la 28 septembrie 1939, şi este una dintre primele care au aparținut Rezistenţei militare polone în exil.

Nu a fost ultima dată când orașul de la porțile Deltei a asigurat locuințe provizorii pentru refugiații din calea războiului. Peste opt decenii, după ce la 24 februarie 2022 Rusia a declanșat agresiunea împotriva Ucrainei, Tulcea a redevenit un pol al speranței pentru cei fugiți.

În primele trei luni ale războiului (februarie-mai 2022), Garda de Coastă a numărat peste 84.000 de persoane care au intrat dinspre Ucraina prin punctul de frontieră care leagă Orlivka de orașul Isaccea. Miile de ucraineni refugiați au fost găzduiți gratuit, pentru perioade mai scurte sau mai lungi, în spații puse la dispoziție de Primăria Tulcea, în câteva licee tulcene, inclusiv în Seminarul Teologic ortodox, în marile hoteluri centrale și de pe faleza Dunării, dar și în pensiuni și locuințe din Isaccea, Sarichioi, Jurilovca, Dunavățu de Jos.

Refugiul ucrainean la Tulcea din 2022 are câteva ingrediente comune cu acela polon din 1939, cele mai importante fiind prezența actorului rus/sovietic în rol de agresor și ajutorul organizat pe care administrația locală l-a acordat, deși orașul nu este între cele mai mari sau mai importante din țară.

Foarte puțini români au pus la îndoială opiniile categorice ale lui Mihai Eminescu la momentul în care acesta, în cotidianul „Timpul” din 2 august 1878, concluzionase că „pentru a ține în respect și în ordine populațiunile sălbatice ale Dobrogei, ne va trebui să întreținem acolo o armată considerabilă”. Cine ar fi putut prevesti că într-un secol și jumătate provincia va traversa lungul drum dinspre un „pământ al sălbaticilor” spre locul binecuvântat al refugiului mai tuturor vecinilor?

Prof. univ. dr. Florin ANGHEL

Facultatea de Istorie și Științe Politice Universitatea „Ovidius” din Constanța