Sărbătoare la malul mării! Ziua Dobrogei, marcată de toate etniile la Constanţa

770
1

Articole de la același autor

Luni, 14 noiembrie, se aniversează 144 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria-mamă. Cu această ocazie, Primăria Municipiului Constanța și Consiliul Județean Constanța vă invită la „Dobrogea în culorile toamnei - expoziție de pictură, fotografie și design vestimentar”. Evenimentul va avea loc luni, 14 noiembrie, de la ora 12:30, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”.



Potrivit reprezentanţilor primăriei, lucrările au fost realizate în cadrul proiectului cultural artistic „Tabăra de pictură KREATOR ART”, la care au participat cursanții claselor de pictură, fotografie și design vestimentar, sub coordonarea prof. Ioana Călinescu, Iulia Pană Gheorghe și Lucia Niculescu, experți în cadrul catedrei de Arte Vizuale, din cadrul Centrului Cultural „Teodor T. Burada”. Tabăra de pictură s-a desfășurat în luna septembrie, în Dobrogea, la Histria, Cheile Dobrogei, Peștera Sf. Andrei, Dervent, Delta Dunării, locațiile pentru documentare, fiind alese în așa fel încât prin bogăția peisagistică și spirituală, să stârnească imaginația creatoare a cursanților, temele abordate pentru realizarea lucrărilor fiind diferite: peisaje cu ruine ale cetăților, mănăstiri, forme de relief și vegetație, pădure, peisaj acvatic, peisaj tradițional.

Astfel, în cadrul atelierelor de lucru, au fost realizate schițe în plain air, imprimări pe materiale textile și documentare fotografică sau ședințe foto care ilustrează activitatea din cadrul proiectului. Apoi, de la ora 13:00, va avea loc vernisajul expoziției „Datina 100 de ediții”. În cadrul acesteia veţi putea revedea numere vechi ale revistei, din anii ’90, cu sprijinul Bibliotecii Județene, dar și cele mai actuale numere ale publicaţiei. Reamintim că revista „Datina” este o publicație de tradiție, ce apare lunar sub egida Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”. De fapt, aceasta are o istorie lungă, fiind fondată în 1991, o revistă care are rolul de a transmite în principal cultura tradițională, cu precădere din zona Dobrogei. De-a lungul timpului, „Datina” a îmbrățișat cele mai importante personalități din domeniul etnologiei, publiciști atestați, traducători de excepție, scriitori, critici literari de certă reputație academică, istorici, profesori și chiar studenți. Pentru cei interesaţi, intrarea este liberă. Mai târziu, începând cu ora 18:00, sunteți invitați la un spectacol al tradițiilor dobrogene. Vor evolua pe scena Centrului „Jean Constantin” Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâulețul”, Ansamblul „Izvorașul Dobrogean”, Ansamblul „Elpis” al Comunității Elene Constanța, Ansamblul „Iholu” al Comunităţii Aromâne din România, filiala Constanţa, Ansamblul „Kaytarma” din Valu lui Traian al Uniunii Democrate a Turco-Tătarilor Musulmani din România, Ansamblul folcloric universitar „Ovidius”, Ansamblul UDTTMR „CanRenkler” din Topraisar. Alături de aceştia se va afla Ansamblul „Goluboe More” al Comunității Ruşilor Lipoveni, Ansamblul „Nairi” al Uniunii Armenilor din România, Ansamblul „Delikanlilar” al Uniunii Democrate Turce din România, Trupa „Şatra” a comunităţii rrome din Mangalia. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.



Comentează știrea

Micul Mazgalici
8 noiembrie 2022
Ziua Dobrogei, marcată de toate etniile la Constanţa

De tablou, asta e tot ! De Pastrat !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6704 secunde