Sindicatele din învățământ iau în calcul și greva generală

3384
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) va organiza, începând din martie, mai multe acțiuni de protest față de măsurile bugetare luate de guvern, calendarul acestora, care ar putea include și greva generală, urmând să fie stabilit săptămâna viitoare. "Săptămâna viitoare vom stabili o întâlnire la nivelul Colegiului Național al Liderilor FSLI pentru a stabili calendarul acțiunilor de protest pe care le vom începe în martie. Încă nu am stabilit cum vom protesta, însă vom lua în discuție mitinguri, pichete, greve de avertisment, până la boicotarea examenelor naționale și declanșarea grevei generale pe termen nelimitat, în funcție de disponibilitatea guvernului de a analiza și rezolva problemele noastre", a precizat secretarul general FSLI, Liviu Pop.
Motivele pentru care sindicaliștii vor să recurgă la proteste sunt, în principal, reducerile bugetare din ultima vreme. "Aplicarea Ordonanței 114/2009 privind reducerea a 15.000 de posturi din învățământ se face haotic și pompieristic, existând situații în care unele inspectorate școlare fac abuzuri care vor afecta atât elevii, cât și salariații din învățământ. Fondurile destinate cheltuielilor de personal pentru anul 2010 stabilite pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar sunt insuficiente, deoarece formula de calcul pe baza căreia s-au stabilit aceste costuri nu ține cont de realitățile din țara noastră. Veniturile salariale în luna ianuarie 2010 pentru majoritatea angajaților din învățământ au scăzut, aceasta fiind consecința prevederilor Legii unice a salarizării și a Ordonanței 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora. Creșterea vârstei de pensionare propusă de Guvernul României în Legea pensiilor este o măsură aberantă și profund inumană, având în vedere speranța de viață în România. De asemenea, FSLI a constatat că reprezentanții din conducerea Ministerului Educației manifestă o totală lipsă de transparență în ceea ce privește elaborarea unui nou proiect privind Legea Educației Naționale și Statutul personalului didactic", spun reprezentanții FSLI.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2309 secunde