Spectacole pentru copii: "Frumoasa și Bestia" și "Albă-ca-Zăpada"

305
Spectacole pentru copii:

Articole de la același autor

Pentru acest sfârșit de săptămână, vă puteți îndemna copiii să se delecteze cu două spectacole, special concepute pentru ei. Ambele vor putea fi vizionate pe pagina de Facebook a Teatrului pentru Copii și Tineret "Căluțul de Mare" din Constanța. Primul dintre acestea, "Frumoasa și Bestia" va avea loc sâmbătă, 16 mai, de la ora 11.00 și va dura 60 de minute. Piesa este regizată de Bogdan Drăgulescu, în scenografia Danielei Drăgulescu și pe muzica lui Liviu Prossi și coregrafia Getei Răvdan-Huncanu. Distribuția este formată din Alina Manțu, Andrei Stroescu, Daniel Minciună, Daniela Vlad, Ion Ciolan, Tiberiu Roșu, Rovena Paraschivoi, Claudia Brădescu.

Duminică, 17 mai, de la aceeași oră, atât părinții, cât și copiii se pot întâlni cu "Albă-ca-Zăpada". Regia și scenariul acestui spectacol sunt semnate de Bogdan Drăgulescu, scenografia de Daniela Drăgulescu, iar muzica de Liviu Prossi.

Din distribuție fac parte: Alina Manțu, Lucian Zaharia, Adrian Bădilă, Daniel Minciună, Clara Ghiuvelechian, Daniela Vlad, Rodica Parase.

Spectacolul "Albă-ca-Zăpada" este o adaptare modernă, ușor parodică, după povestea cu același nume de Frații Grimm. Cu toate acestea, piesa nu se abate de la subiectul original, reușind sa păstreze farmecul, inocența și misterul mult îndrăgit de copii.

Reprezentanții instituției de cultură spun că "Albă-ca-Zăpada" reprezintă un spectacol în care lumea oamenilor și lumea magică a păpușilor se combină, dincolo de reflexia oglinzilor, într-un decor feeric și inspirat. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1491 secunde