Superstiții și tradiții de Bobotează

435
Superstiții și tradiții de Bobotează - superstitiiboboteaza-1515166580.jpg

Articole de la același autor

Biserica Ortodoxă prăznuiește, sâmbătă, 6 ianuarie, Botezul Domnului nostru Iisus Hristos sau Boboteaza. Numită teologic și Epifania, Teofania sau Arătarea Domnului, sărbătoarea ne amintește de momentul în care Iisus Hristos, la vârsta de 30 de ani, a venit la râul Iordan și a fost botezat de către Sfântul Ioan Botezătorul. Tocmai de aceea, în Ajunul Bobotezei, creștinii au ținut post, deoarece această zi anunță nașterea spirituală a lui Iisus și sfințirea apelor.

Se spune că toți cei care au cinstit așa cum trebuie această zi, prin curățenie trupească și sufletească, vor avea parte de sănătate și împlinire tot anul. Fetele au postit pentru a avea parte de bărbați buni, gospodinele, pentru ca roadele și animalele să le fie protejate, bărbații, pentru a avea spor în toate muncile, iar bătrânii au ținut post negru pentru iertarea păcatelor și sfârșit creștinesc.

"În această zi, fetele încearcă să ia busuioc din găleata preotului fără a fi observate. Firul de busuioc este pus sub pernă, iar noaptea fata își va visa ursitul. Se spune că, în noaptea de Bobotează, cerurile se deschid, iar cel care stă și priveghează și vede această minune poate cere orice de la Dumnezeu și dorința îi va fi îndeplinită. Apoi, chiar în ziua de Bobotează, grupuri de băieți merg înainte sau după preot, făcând urări de sănătate, cutreierând gospodăriile și stropind cu apă sfințită toate animalele din ogradă", ne-a declarat directorul Muzeului de Artă Populară, Maria Magiru.

Spre exemplu, în Transilvania, acest obicei se numește Chiareleisa (Chiralexa sau Țuraleisa), de la expresia grecească "Kyrie Eleison", care se traduce prin "Doamne miluiește!". Directorul instituției de cultură a mai spus că, se crede că, de Bobotează, când preotul strigă "Chiraleisa!", fug toate răutățile: boli, fiare, lupi, strigoi, draci, iar anul va fi curat până la Sfântul Andrei.

"Atunci aceste răutăți ies iar până la Crăciun, când băieții le alungă cu colindele și uratul și până la Anul Nou, când sunt ținute departe cu pocnete de bice. În plus, de Bobotează are loc <Încuratul cailor>, adică aceștia sunt lăsați liberi sau încălecați de flăcăii care ies de la biserică", a explicat aceasta.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9436 secunde