"Târgul alimentelor sănătoase", la Școala nr. 11

2350

Articole de la același autor

Elevii Școlii Gimnaziale nr. 11 "Dr. Constantin Angelescu" din Constanța au organizat, ieri, mai multe activități care au avut ca punct de plecare data de

16 octombrie 2009. În această zi se sărbătorește, la nivel internațional, Ziua Alimentației, începând cu anul 1979.

Astfel, cei mici au învățat, alături de voluntarii din cadrul Asociației Team, să danseze în cadrul activității "cinci minute de dans și mișcare", după care a urmat târgul alimentelor sănătoase. Aici, elevii au vândut produsele pe care le-au realizat, fiecare clasă având un stand, în care fiecare și-a prezentat produsele - alimente sănătoase.

La activitate au participat toți elevii din unitatea de învățământ, coordonați de învățătorii și diriginții claselor respective. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 03 Septembrie 2014
Stire din Cultură-Educație : Investiție în educație, în comuna Crucea
Pagina a fost generata in 0.434 secunde