Un candidat-surpriză la șefia ISJ Constanța, întâmpinat cu ostilitate și dispreț!

5686
41

Articole de la același autor

Pe 11 mai, la Ministerul Educației, va avea loc concursul pentru ocuparea funcției de inspector școlar general adjunct, la care Constanța va fi reprezentată de patru candidați.

Unul dintre ei este Camelia Isabela Marcu, profesor de științe economice la Colegiul Tehnic "Virgil Madgearu". Absolventă a Facultății de Management din cadrul AISTEDA, cu licență la ASE București, prof. Marcu a debutat la catedră în Tulcea, unde a predat timp de opt ani, iar de 14 ani se află în Constanța. Recunoaște că de fiecare dată când s-a înscris la un concurs de metodist sau pentru funcția de director a fost avertizată de colegi că, neavând culoare politică, nu va reuși să acceadă. "Oare care este misiunea noastră? Numai interesul propriu?", a venit replica interlocutoarei.

- Ce considerați că vă recomandă pentru funcția de inspector general adjunct?

- În primul rând, studiile. Am analizat cu multă atenție, în acești 14 ani de când sunt în Constanța, și am observat că nu există la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Constanța un cadru didactic, cel puțin metodist dacă nu chiar inspector, care să fi absolvit Facultatea de Management. Pentru că managementul este arta de a conduce. S-au schimbat foarte des inspectorii generali adjuncți și inspectorii generali. Niciunul nu a avut în echipă profesor de specialitate management.

S-au înconjurat numai de persoane care, practic, s-au rotit, ceea ce te face, ca persoană corectă, să te întrebi de ce?

Revenind la întrebare, mă recomandă diplomele și realizările copiilor îndrumați de mine și nu am nevoie să mă susțină cineva din partid, din Primărie sau să perii vreun coleg să mă susțină. Și mai am un mare avantaj. Din Tulcea și până în prezent, am trecut prin absolut toate formele de învățământ: de la învățător cu predare în condiții de simultan, la gimnaziu la nivel liceal, chiar și la gimnaziu frecvență redusă, clasa a XIII-a rută progresivă, școală profesională, am predat sâmbăta și duminica.

- Având în vedere expertiza dvs., de ce nu v-ați înscris la concursul pentru funcția de inspector general?

- Nu a fost publicat anunțul nici la colegiu, la avizier, nici pe forum. Directorul unității trebuia să anunțe data. Acum, noroc că m-am uitat pe forumul ISJ, că puteam să pierd și această înscriere. Ieri a fost ultima zi de înscriere pentru cei 33 de inspectori, dar acolo nu mă interesa să mă înscriu. Sunt niște obiective și niște țeluri pe care eu mi le fixez într-o anumită etapă a vieții mele. Cândva mi-am dorit să fiu director aici, dar au început discuțiile că de ce tocmai eu, care fac reclamații și sesizări, că sunt mereu nemulțumită. Imaginea aceasta diabolică a fost difuzată nu numai la nivel de ISJ, dar și în rândurile altor profesori. Numai cine mă cunoaște cu adevărat ar înțelege ce om sunt.

- Îi cunoașteți pe candidații care s-au mai înscris la același concurs?

- Nu îi cunosc foarte bine, chiar deloc pe acești colegi care s-au înscris. Îmi pare rău că trebuie să spun, chiar m-au dezamăgit ostilitatea și disprețul cu care m-au primit să mă înscriu. Eu am plecat din Tulcea de lângă niște colegi exemplari, iar aici, în Constanța, îl apreciez pe actualul director adjunct, care mi-a fost director la Poarta Albă, și pe care îl simt ca pe un om deosebit (Alexandrina Gherghina - n.r.).

- Să presupunem că ați promovat concursul de inspector adjunct. Ce credeți că ar trebui schimbat la ISJ?

- Misiunea mea coincide cu misiunea Ministerului Educației și a Inspectoratului Școlar, și anume educație de calitate. Care înseamnă a avea o echipă de oameni la fel de inimoși și bine pregătiți, care, pe termen scurt, mediu și lung, să gândească ce să facem pentru copii. Dacă tu, ca inspectorat, trimiți ARACIP-ul sau știu eu ce agenții să facă presiuni sociale, să mă înnebunească cu hârtiile care trebuie să iasă bine, eu nu pot da randament ca profe-sor. Îmi doresc să asigur un climat profesorilor, care să-i binedispună psihic și atunci chiar vor avea timp să-i învețe pe copiii noștri. Noi vrem oameni noi pe funcții, dar cu cutumele și relicvele socialiste. Și încă ceva: sunt de părere să-i dăm omului a doua șansă!

- Ați putea face echipă cu actualul inspector general Răducu Popescu?

- Cum să nu, dar pe termen scurt și îmi pare rău! Din păcate, metodologia îi impune să aibă cel puțin opt ani vechime în preuniversitar și nu se încadrează.

Mi-ar fi plăcut să-i ofer șansa - și dânsul mie - să-i demonstrez că sunt omul potrivit la locul potrivit. Datorită parteneriatului pe care l-a semnat cu Universitatea "Ovidius", copiii mei au avut șansa de a lua toate premiile și în bani de la Facultatea de Științe Economice. Apreciez foarte mult activitatea dumnealui și cu siguranță ne vom înțelege foarte bine. Mi-ar plăcea să găsească o portiță să mai poată rămâne, dar mi-aș dori să fiu eu generalul, dacă dumnealui ar pleca dincolo. Și să am în echipă persoane jumătate bărbați, jumătate femei. Dar dacă Dumnezeu îmi spune că eu nu am nevoie de asemenea lucruri, îmi voi vedea în continuare de misiunea la catedră. 

Comentează știrea

41 comentarii. Pagina 2 din 5. Click pe pagina dorită : 1 2 3 ...5 
parinte
2 mai 2015
nebunia ingroapa Romania

Cine este nebuna asta pozata cu fatza de plapuma in spate stiti cu adevarat ? Pai sa povesteasca si cum cere elevilor sa ii cumpere o carte de 2 lei pe care a scos-o dumneaei prin 2010, mi se pare. Si sa mai spuna doamna care plesneste de deontologie si etica profesionala cum a cerut bani unei eleve careia ii era diriginta prin 2007 sa intre in BAC. Acea eleva a primit o dispensa speciala de la minister pentru a putea sa dea examenul de bacalaureat. Sunt inca oameni in inspectorat care stiu de acest lucru si parintele care poate confirma. Verificati doar si nu ne bagati pe gat toti nebunii din sistemul de invatamant ca ne-am cam saturat. Asta este calitatea pe o aplica si o trambiteaza specimenul: nebunia dusa la extrem, chiulul, cersitul de bani, presiunea, jignirile si o paranoia evidenta.

alt parinte
2 mai 2015
scapa cine poate

Oameni buni, poate nu stiti cine este persoana. Cat a avut copilul la noi in scoala ne-a terorizat efectiv. O reclamangioaica si o nebuna de legat. La sedintele cu parintii avea totdeauna ceva de comentat, mereu nu ii convenea nimic din scoala. Ne-a reclamat si pe la ISJ. Bine ca am scapat de ei cand a plecat fiul sau la alt liceu !

"starea natiei"
4 mai 2015
psiholog

Daca absolut toate comentariile sunt negative sau pozitive, nici macar nu trebuie luate in seama. Este semn ca acesti oameni care se ascund in spatele acestor vorbe au frustrari adanci, acumulate din copilarie. Solutia e una: dati-va numele si cereti o intrunire televizata cu aceasta doamna care a avut curaj sa deranjeze cu sesizarile. Din relatarile voastre rezulta ca aveti mari temeri. Asa citesc si eu aici multe despre oricine, dar dovezi aveti? Aratati-le!

"starea natiei"
4 mai 2015
Carti

Am dat pe google, intr-adevar a scris carti aceasta doamna. Trebuie sa stiti ca la facultate si in clasele a XI-a si a XII-a, se cumpara toate cartile, evident cu bani. Totusi este bine ca mai are cineva curajul sa sesizeze pentru ca astfel ne obtinem drepturile. Totusi pare o doamna echilibrata dupa vorbele din articol, dar dupa vorbele celor de aici, cred ca aveti nevoie de o schimbare. V-as recomanda sa va plimbati in aer curat, sa ascultati muzica, sa faceti sport si sa reusiti sa intrati in posesia sesizarilor poate aflam cu totii ce a sesizat. Chiar sunt curios.

o fosta eleva
4 mai 2015
succes doamna!

Am avut-o profesoara, diriginta, tot timpul a fost impotriva fondurilor pe care le cerea scoala. Cred ca era printre putinii profesori care nu primea cadouri pentru ca nu te lasa niciodata corigent. Am invatat si am fost la multe activitati folositoare. La bacalaureat cereau parintii cate 4 milioane si directorul spunea ca trebuie sa cazeze comisia, sa plateasca restaurantul.

o fosta eleva
4 mai 2015
eram obligati

Alti profesori ne obligau sa cumparam carti la engleza, matematica, romana si la sedinta cu parintii spuneam dar nu avea ce sa faca doamna , ca altfel ne lasau corigenti la mate si romana daca nu cumparam culegerile si caietele profesorilor de matematica. este gresit ce se scrie aici despre doamna diriginta. i-am fost eleva iar acum este fratele meu la clasa unde preda doamna profesoara. este foarte urat sa stricati imaginea unui om deosebit. mergeti la scoala si aflati de comportamentul firesc, de fiecare data i-a partea elevilor, coboara iarna si baga in clasa elevii lasati afara de director, pentru ca au intarziat sa-si cumpere sandvisul. intr-o iarna am avut inspectie la ora si directoarea si inspectoarea au jignit-o, i-au vorbit arogant, ne-au deranjat toata ora cu telefoanele care le suna prin buzunarele acelor inspectoare. noua doamna ne vorbeste cu "dumneavoastra" si ne respecta.

elev frecventa redusa
4 mai 2015
fratele

in 2007 sora mea n-a venit deloc la scoala si a invatato cineva sa-i faca doamnei diriginta reclamatie la minister ca sa poata sa intre in bac, dar n-a cerut bani doamna niciodata. eu ii ceream doamnei imprumut farasa stie ca sa-i dau celei de istorie care ne lasa corigenti. trebuia sa-i punem tipei de istorie bani intr-un crin, daca vedea crinul fara plicul cu bani, profa arunca la cos floarea.

elev frecventa redusa
4 mai 2015
si una de mate

mai era una de mate care atunci cand a vazut-o pe domana diriginta ca iese de la clasa noastra a zis ca - ce degeaba va plangeti la diriginte, ca tot nu va trec- si trebuia sa-i dam si ei, dar prea mult cerea. mai era si una de biologie, toate asteptau. aceasta doamna ne-a ajutat mereu, ne preda si intelegeam, ne ajuta la intrebari.

elevi
4 mai 2015
Va multumim doamna

am fost la patinoar 2 saptamani cu clasa doamnei profesoare, ca pe noi nu ne duceau dirigintii, era gratuit si ne-au oferit senvisuri si sucuri. a organizat doamna cu clasa ei concursuri karaoke, seri dansante.

flori
4 mai 2015
gloata de nebuni

hooooooo! neispravitilor, mergeti voi la concurs, daca ea e nebuna. voi ce asteptati,invatati si plecati voi sa dati examenul . voi stiti ce a fost la noi in liceu, a fost dinastie cu directoare cu frate, nora, cumnata, nasa si acum alta directoare cu barbatul ei in birou. voi vorbiti de deontologie si etica, adica directoarea asta sta la un calculator si barbat'su la celalalt calculator . am fost la wc cand dadeau copiii mei examenul de bac la ei si directoarea mi-a zis ca eu n-am voie la vc, bine c-are barbat'su dreptul in biroul ei in fiecare seara. gloata de nebuni, hiene care se ia de un om educat, stilat si v-a si ingenuncheat, ca nu v-asteptati sa va dea o lectie. invatati sa vorbiti de la ea, ca eu am auzit-o cum vorbeste, este cu respect si pentru elevii de serviciu. sacalilor, bolnavilor, o sa va internati singuri dupa ce vine GENERAL.

41 comentarii. Pagina 2 din 5. Click pe pagina dorită : 1 2 3 ...5 

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 08 Aprilie 2015
Stire din Politică-Administrație : A DEMISIONAT!
Pagina a fost generata in 1.8435 secunde