Un interesant proiect de voluntariat desfășurat la Școala nr. 11

783

Articole de la același autor

Școala Gimnazială Nr. 11 "Dr. Constantin Angelescu" a desfășurat, la finele lunii august, în cadrul Proiectului județean de voluntariat "Abilitățile celor ce zâmbesc spre viitor", activități cu elevii claselor I- VIII și cadrele didactice atât din cadrul unității de învățământ, cât și din cadrul școlilor gimnaziale Nr. 39 "N. Tonitza", Nr. 28 "Dan Barbilian" și Nr. 30 "Gh. Țițeica".


Proiectul, derulat în colaborare cu Inspectoratul Școlar județean Con-stanța, a cuprins activități de genul: "Lumea Poveștilor" (sub coordonarea prof. Laura Șuteu și prof. Nuran Cupi), "Vara în culori" (coordonată de prof. Violeta Mihăilă și prof. Nicoleta Jiro-vieanu), "Firul prieteniei" (coordonată de prof. Elisabeta Custara și prof. Paraschiva Mastacan); "Misterele călătoriilor pe tărâmuri magice", în parteneriat cu Colegiul Nautic Român (coordonată de prof. Daniela Matei și prof. Arif Aisel) și "Călătorie prin județul Constanța" (coordonată de prof. Della Sultana, prof. Chirața Caragop și prof. Mărioara Pelican). 


După cum declara, pentru "Cuget Liber", prof. Elena Elisei, directorul Școlii nr. 11, "ca parteneri în desfă-șurarea activităților am avut Asociația pentru cultură și educație DALI, din Constanța; Asociația profesională de geografie, ecologie și turism «Destin geografic» București; Asociația de părinți «Dr. C-tin Angelescu»; TEAM «Virgil Madgearu» Constanța; Colegiu Nautic Român. Activitățile au fost coordonate de prof. Paraschiva Mastacan și la ele au participat în jur de 32 de elevi, dar și voluntarii din cadrul școlii noastre și ai TEAM «Virgil Madgearu»", a adăugat același manager, prof. Elisei. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0563 secunde