Unicul doctor român în coregrafie, Horațiu Cherecheș, despre greutățile din pandemie și ambiția unei teze Summa Cum Laude

2015
Unicul doctor român în coregrafie, Horațiu Cherecheș, despre greutățile din pandemie și ambiția unei teze Summa Cum Laude - fondhoratiutezacopy-1621358640.jpg
După o pauză, din nou, neprevăzut de lungă, de pe la finele lunii februarie, balerinii companiei de balet a Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” au revenit pe scenă week-endul trecut, cu poemul vocal-coregrafic „L’heure d’or de Paris”, în regia și scenografia dr. Horațiu Cherecheș.

În ciuda unei săli semi-ocupate, artiștii au oferit un spectacol îndelung aplaudat de constănțenii care au ales să se întoarcă în sala teatrului.

La finalul spectacolului, coregraful Horațiu Cherecheș mărturisea că are speranțe că, încet-încet, publicul va reveni în număr cât mai mare, așa cum se întâmpla odinioară. „Absența aceasta de aproape un an de zile, cu intermitențe, este cumplită și pentru public, dar mai ales pentru noi. Noroc că a existat posibilitatea de a se antrena balerinii în continuare, chiar dacă ne-a fost dor de aplauzele acestea adevărate”.

„Niciun colaborator străin nu a părăsit trupa”

Și, în ciuda acestei pauze nemeritat de lungi, niciunul dintre colaboratorii străini nu a părăsit compania. „A fost o perioadă în care au primit salariile, apoi au fost plătiți prin AJPIS (Agenția județeană pentru plăți și inspecție socială), mai puțin decât salariul propriu-zis. Cu toate că mă așteptam ca parte dintre ei să plece, au rămas toți, niciunul nu a părăsit trupa. Ba mai mult, avem destul de numeroase cereri de a ni se alătura și balerini din străinătate. Din România mai puțin, pentru că noi am încercat să păstrăm un nivel foarte ridicat al companiei, al dansatorilor. În general, copiii aceștia care termină școli importante de balet - cum este cazul Nataliei Câmpeanu, absolventă a unei școli din Londra – își doresc să facă parte din companii unde există repertoriu clasic și neoclasic. Pentru că repertoriul contemporan - care are sau nu sens - îl abordează foarte multe teatre din întreaga lume, depinde de cine îl montează, ca să fim foarte clar înțeleși. Și avem în România niște coregrafi foarte buni de dans contemporan. Noi, la Constanța, am păstrat specificul acesta de balet clasic, fiind singura companie din țară cu un repertoriu clar clasic-neoclasic și pe ici-pe colo modern, nu contemporan. Pentru că, și la ora actuală, baletul clasic se vinde în străinătate. De altfel, se știe că suntem singura companie din România cu turnee în străinătate, de-o lună-două. Mai puțin anul trecut, când, din cauza pandemiei, a trebuit să amânăm turneul prevăzut, de șapte săptămâni. Cu siguranță, îl vom face anul acesta”, a declarat pentru „Cuget Liber”, Horațiu Cherecheș, cadru universitar la Facultatea de Arte a Universității „Ovidius”, devenit, între timp, unicul doctor în coregrafie din România.

Despre travaliul la un doctorat unic, susținut Summa Cum Laude, la finele lunii ianuarie, la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, orașul natal, Horațiu Cherecheș ne-a declarat că a fost o ambiție personală, de a demonstra injustețea clasificării balerinilor undeva la limita mediocrității. „La Cluj s-a înființat prima școală doctorală pe regie coregrafică din România și am răspuns cu mare încredere la propunerea doamnei conferențiar universitar Nicoleta Demian, care-mi cunoaște rezultatele. Bineînțeles că am fost susținut și de colegii de la facultatea din Constanța, din punct de vedere moral; și aici mă refer la doamna decan Daniela Vitcu.

Este un vârf care încununează și cariera profesională, dar și pe cea didactică. În viață am realizat cam tot ce mi-am dorit cu ajutorul acestor copii minunați. Titlul lucrării de doctorat este «Spectacolul coregrafic, paradigmă artistică». De fapt, în cele 320 de pagini am explicat, de la A la Z, cum se creează un spectacol coregrafic, din punctul meu de vedere, plecând de la geneza coregrafiei până în zilele noastre. Ultimele două capitole sunt dedicate descrierii propriei experiențe”.

În 1988, la terminarea liceului de coregrafie, Horațiu Cherecheș avea să refuze oferta maestrului Oleg Danovski de a veni la Constanța. Și, după peregrinări prin București și Franța, destinul avea să-l aducă, în 1992, pe „scândura” Constanței, pe care a mai părăsit-o, arareori, pentru străinătate, până să se stabilească definitiv. Dar ardeleanul de la Cluj a avut darul să eternizeze prestigiul căpătat de compania de balet prin maestrul Oleg Danovski!

La jumătatea lunii viitoare, premiera „Prinț și cerșetor”

Programată și reprogramată, premiera spectacolului „Prinț și cerșetor” va avea loc la jumătatea lunii viitoare. Despre pregătirile acestei așteptate povești în poante Horațiu Cherecheș ne-a declarat că va fi un nou produs de excepție al colaborării cu scenografa Natalia Kornilova.

Anul trecut, în luna februarie, înainte de pandemie, reputata scenografă, care a realizat și scenografia baletelor „Romeo și Julieta“ și „Crăiasa zăpezii“, a venit la Constanța pentru două luni. A revenit la sfârșitul lunii august și a rămas până la început de decembrie. „Ne-am fi dorit să-l oferim anul trecut, pentru că s-au împlinit 250 de ani de la nașterea lui Beethoven, iar tot spectacolul este făcut pe muzica lui. Din nefericire, nu am reușit, dar chiar dacă a trecut un an, evenimentul rămâne din același respect pentru muzica marelui Beethoven”.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3587 secunde