Universitatea "Ovidius" și-a deschis larg porțile

407
1
Ieri, Campusul Universității "Ovidius" din Constanța a polarizat atenția a sute de liceeni, nu numai din anii terminali, cu ocazia inaugurării oficiale a Zilelor Porților Deschise, eveniment deosebit de important ce facilitează o mai bună informare a viitorilor studenți.

În ciuda faptului că Ministerul Educației Naționale nu a catadicsit să aprobe cifrele de școlarizare în învățământul universitar, cele 16 facultăți ale celei mai mari univer-sități constănțene s-au pregătit cum se cuvine pentru a îi întâm-pina pe toți cei interesați să-i devină studenți.

Numeroși liceeni am găsit la standul Facultății de Psihologie și științele educației, care a propus ministerului 60 de locuri la Psihologie, alte 120 locuri la cele două specializări ale domeniului Științe ale educației și încă 60 la specializarea Asistență socială.

La fel de mulți elevi se arătau interesați și de oferta Facultății de Științe economice. Ce să mai vor-bim despre standurile de la Medicină.

În cuvântul său de inaugurare, rectorul Universității "Ovidius", prof. univ. dr. ec. Dănuț Tiberius Epure, a accentuat faptul că oferta este extrem de generoasă, chiar de top, centrată pe student, pentru a-i oferi acestuia cele mai bune șanse de a se desăvârși ca profesionist. Cât despre taxe, făcând o comparație cu cele din Capitală, le-a declarat mai mici chiar și cu 25%.

Astăzi sunt programate vizite ale laboratoarelor din cadrul Facultății de Medicină dentară, dar și ale celor de la Fizică ori Farmacie, gazdele fiind pregătite să ofere și experimente, precum și numeroase activități culturale în care sunt implicate majoritatea facultăților.

Tot astăzi, se va semna un protocol de colaborare între Facul-tatea de Matematică și Informatică, din cadrul Universi-

tății "Ovidius" din Constanța, și Inspectoratul Școlar Județean Constanța. Acțiunea face parte din seria manifestărilor "Science Days", organizate de Facultatea de Matematică și Informatică în cadrul Zilelor Porților Deschise.

Un desfășurător extrem de mi-nuțios gândit, de așa manieră încât să poată satisface curiozitățile tuturor liceenilor care gândesc să-și petreacă anii studenției aici, sub sloganul "E super la «Ovidius»! Vino să te convingi!". 

Comentează știrea

1. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3922 secunde