Pentru colectivul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul
de Mare”, debutul stagiunii de toamnă este unul cu-adevărat bogat. După
premiera de duminică, 15 septembrie, cu spectacolul „Micul Prinț”, în regia lui
Ciprian Huțanu, iată că, la interval de doar o săptămână, se anunță o nouă
premieră.
Duminică, 22 septembrie, de la ora 18.30, publicul
constănțean este invitat la premiera spectacolului „Vicleniile lui Scapin”, o
adaptare după J.B.P. Moliere. Regia artistică îi aparține maestrului Lică
Gherghilescu, cel care, cu mult profesionalism, redă atmosfera comediei dell’
arte italiene din secolul al XVII-lea. Conceptul scenografic este realizat de
Mihai Constantin Ranin.
Spectacolul, dedicat etapei de vârstă 14+, ne prezintă cu
mult umor, povestea lui Scapin, valetul fiului unui binecunoscut burghez bogat,
în vârstă și cam tipicar. Sufletist și cu o imaginație aparte, el reușește să
iasă mereu din încurcăturile pe care tot el le-a creat, prin inteligența și șiretenia
sa, dar și prin atitudinea optimistă și plină de umor în fața oricărei situații,
mai ales când își dorește din toată inima, să își ajute cei doi prieteni.
Alături de Scapin, spectatorii vor face cunoștință cu
multe alte personaje, unele foarte haioase și altele cu multe slăbiciuni și
vicii: Argante, Geronte, Octave, Leandre, Zerbinette, Hyacinthe, Sylvestre,
Nerine și Carle.
În această piesă, spectatorii îi vor reîntîlni
pe actorii: Adi Gheo, Emanuel Cristoiu, Daniel Minciună, Vlad Ianuș, Grațian
Prisacariu, Sergiu Bucur, Denisa Iova, Cătălina Oțeleanu, Narcisa Hanganu.