Ziua Mondială a Educației - zi tristă pentru dascălii constănțeni

776
5
Ziua Mondială a Educației - zi tristă pentru dascălii constănțeni - saraiuscoalaelevigf8-1349364416.jpg
Astăzi, în peste 200 de țări din lume se sărbătorește Ziua Mondială a Educatorilor.


De ce o zi consacrată cadrelor didactice? Pentru că ele contribuie în mod esențial la dezvoltarea unei țări, asigurând transmiterea de cunoștințe. 
În urmă cu 18 ani, UNESCO inaugura prima astfel de zi, pentru a comemora semnarea, în 1966, a recomandării făcute de UNESCO și Organizația Internațională a Muncii privind condițiile de muncă ale personalului didactic. Prin urmare, UNESCO a creat această zi pentru a atrage atenția anumitor guverne asupra condițiilor rele de muncă în care cadrele didactice își desfășoară activitatea, asupra salariilor mici ale acestora.


Celor care mai rezistă…
Primul profesor contactat pentru a transmite mesajul său colegilor și tinerei generații a fost prof. Ion Băraru, de la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" din Constanța, dascăl cunoscut drept descoperitorul și "instructorul" astrofizicienilor de la Centrul de excelență. "Condiția actuală a dascălului este una jenantă. De unde era o personalitate a urbei, și mai este încă în țările nordice, a devenit o persoană nerespectată. Uneori nu se respectă ei între ei dascălii, nu-și respectă chiar meseria. Populația nu mai acordă atenția cuvenită educației, instrucției. Iar pe fondul acestor deprecieri, profesia de dascăl a devenit una marginală, idee de altfel promovată de la cele mai înalte foruri. Nu se respectă Legea educației, nu se acordă procentul din PIB promis… minciuna s-a oficializat. Le doresc celor care mai rezistă să apuce să se bucure măcar la pensie, iar celor care aleg să facă această meserie îi sfătuiesc s-o facă cu pasiune, pentru că în rest n-au altă mulțumire". Aceeași notă a urărilor a păstrat-o și prof. Adrian Bujeniță, de la Liceul "Carsium" Hârșova: "Prea puțini își mai fac meseria cu drag la catedră și nu-i poate nimeni acuza. Societatea s-a deteriorat mult, iar statutul profesorilor și mai mult. Cu toate că medicina și educația sunt prioritățile oricărui stat, în România păturile cele mai sărace provin din aceste categorii profesionale. Nu vom reuși să schimbăm acest statut atâta timp cât societatea ne privește ca pe niște bugetari care pot fi cumpărați. Și cu toate acestea, mai am 10 ani până ies la pensie și încă mai sper. Ar trebui să existe speranță de schimbare și în rândul celor mai tineri. Și vorbesc de o schimbare nu numai materială, dar și în ceea ce privește statutul cadrului didactic".
Prof. Monica Niciporuc, dascăl respectat în lumea învățământului constănțean, le-a urat tinerilor care aleg această meserie s-o facă cu pasiune și să vină doar dacă au vocație.
De cealaltă parte a "baricadei", prof. dr. Răducu Popescu, inspector general a declarat pentru "Cuget Liber": "Prin acțiunile pe care le-am inițiat încă de la numirea mea ca inspector general, îmi doresc să reașez meseria de dascăl la locul pe care îl merită. Nu accept actuala situație în care a ajuns învățământul românesc și de aceea fac eforturi deosebite, împreună cu colegii mei din Inspectoratul Școlar Județean Constanța, de a minimaliza greutățile acestei perioade".


În loc de urări, compasiune
Dincolo de toate aceste cuvinte, trist de adevărate, la catedră există oameni care au încetat să mai spere că cineva se gândește cu adevărat la ei și la valoarea învățământului românesc. Asistă neputincioși la degradarea pe zi ce trece a calității de dascăl, pe fondul exacerbării drepturilor elevului. "Elevul nostru, stăpânul nostru" auzim cu amar adesea din gurile profesorilor dezamăgiți să descopere că, deși încearcă să-și trezească elevii din nesimțire, se găsesc "forțe" care să demonstreze că tot ei greșesc. Nu mai departe de fiasco-ul acestor sesiuni de bacalaureat, a căror vină a căzut tot în sarcina profesorilor, care se consideră că nu au făcut destule eforturi pentru a le ridica gradul de cunoștințe unor trântori aflați întâmplător și aiurea în bănci.


Comentează știrea

Lucia
5 octombrie 2012
Despre respect

Mi se pare jenant articolul. Desigur,cadrele didactice merita respectul nostru al tuturor . Insa , acest repect trebuie castigat in timp prin atitudine,cunostinte si dragoste de profesie.Vaicareala si prioritatile pecuniare in detrimentul succeselor profesionale ,nu fac decat sa stirbeasca din respect.Din pacate,ne intalnim destul de des cu acest aspect.Am deja o varsta si,pana acum nu s-a pus niciodata in discutie respectul pentru dascali si scoli.Si,desi niciodata salariile din invatamant nu au fost pe treapta de sus,in vremea mea se facea carte si nu auzeam ca vreun profesor conditiona atitudinea la catedra de lipsurile financiare.

Dascalu
5 octombrie 2012
Jertfa de sine a celor de la catedra

Insignifianta, pentru cei de la catedra romaneasca, Ziua Educatorulu se sarbatoreste ... prin munca. Sacrificati ai tranzitiei, profesorii suporta consecintele lipsei de unitate in actiune, fara traditia unor tari, in care verticalitatea si demnitatea nu au disparut. Stergandu-si picioarele pe ei, poiticienii ii arunca, intocmai unor zdrente, dupa ce li s-a facut jocul murdar al campaniilor electorale. Incapabili sa-si aleaga lideri bataiosi de sindicat, se multumesc cu salarii de mizerie, uitind ca-n ei este "si numar si putere". "Revolta in genunchi" este , daca nu semnul unui act inconstient, atunci, desigur, consecinta statutului de fiinta mioritica, aprioric condamnata la extinctie..

Oly
5 octombrie 2012
Trist...

Doamna Lucia...si tuturor cititorilor....este jenant articolul??? de ce??? exista mult adevar aici! cum erau elevii candva si cum se comporta acum??? intri in clasa si te primesc cu priviri de "mari smecheri", cu priviri si zambete ironice...intra in scoli vorbind la telefoane si trec pe langa tine fara sa te salute....ceri o favoare unui elev, precum "du-te, te rog, pana la cancelarie si spune profesorului X ca l-am rugat sa urce pana la etaj" si el raspunde "lasati-ma, ca am treaba...nu ma duc!"...E mare dreptate in acest articol- asistăm- NOI, DASCALII (si, ce e trist, si cei in varsta cu o experienta, dar si cei tineri)- neputincioși la degradarea pe zi ce trece a calității de dascăl, pe fondul exacerbării drepturilor elevului... Elevii, ce sa iti spun, au o gramada de drepturi, dar noi trebuie sa tinem "ciocul mic". Le suna telefoanele in timpul orelor si, prin regulament, trebuie sa le confisti, urmand sa fie returnate parintilor. Dar parintii vin si, ce credeti???? Tipa tot la noi, cum ca "am confiscat un bun si nu aveam acest drept"... CUM VI SE PAR TOATE ACESTE LUCRURI PENIBILE SI JENANTE care se intampla in actuala scoala romaneasca? Cand avem de-a face cu elevi care se cred mai destepti decat profesorii, care- SI MAI TRAGIC- sunt incurajati (unii) de catre parinti sa fie tupeisti si sa "dea peste nas' profesorilor...

un profesor
5 octombrie 2012
sarbatoare azi?

Intr-adevar, astazi este Ziua Educatiei.Dar cine se bucura de asta ca de o sarbatoare adevarata,cum simtim ca azi e ziua noastra,a tuturor celor implicati in actul educativ?Nu mai vorbesc de prime sau ceva de genul, pentru ca am auzit de atatea ori ca la 4 ore pe zi ne plangem degeaba-de ar fi doar 4 ore ar fi bine...si nu am avea aroganta sa ne plangem de mila! In fine...vorbe si atat.La multi ani dascalilor! Si va rugam..nu generalizati ca profesorii nu mai sunt ce au fost odata!E vreun domeniu in care mai e ce a fost odata???Diferenta e ca orice greseala "profilor" devine publica, mediatizata, ca un premiu pentru carcotasi.

contanu mihai
5 octombrie 2012
ziua educatorului

-in mare parte colegii au dreptate -despre ce drepturi vorbim ? -dupa ce castigam prin judecata unele drepturi prevazute in legi asteptam pana in 2016 -ar trebui sa protestam-treaba dificila de sus pana jos -sindicatul trebuie sustinut in lupta pe care o duce -loamenii sa fie alaturi de lideri -ne multumim de regula cu ce avem -ar trebui ca societatea sa ne sustina

Articole pe aceeași temă

Luni, 17 Septembrie 2012
Stire din Cultură-Educație : Sună clopoțelul!
Sâmbătă, 01 Septembrie 2012
Stire din Cultură-Educație : Directori schimbați în școlile constănțene
Pagina a fost generata in 0.3848 secunde