Au voie părinții să-și mintă copiii? La ce ajută unele minciuni?

Sondajele recente arată că 84 la sută dintre mame le spun minciuni copiilor, cel puțin o dată pe lună.

 

Așadar, până și cei mai buni părinți le spun uneori minciuni copiilor. Sunt doar niște minciuni nevinovate, care nu fac niciun rău, nu-i așa? Potrivit www.suntparinte.ro, acest lucru este valabil pentru minciunile așa-zise "de dezvoltare", care ajută copiii să renunțe la obiceiurile rele ("Dacă nu încetezi să-ți sugi degetul, în cele din urmă va cădea!"). De fapt, uneori, coafarea adevărului este cel mai responsabil lucru care poate fi făcut. 

Micile minciuni fac parte din arsenalul părinților.  Dacă declarați sus și tare că nu v-ați mințit vreodată copilul, probabil că împingeți adevărul la limită. Gogoșile pot fi inofensive când spuneți că "Nu mai este ciocolată!" sau mai semnificative, precum "Iepurașul tău Richi s-a dus să trăiască la o fermă de la țară", așa că, să recunoaștem: minciuna bine gândită face parte la fel de mult din arsenalul unei mame,  precum șervețelele umede și pamperșii. Iar sondajele recente arată că 84 la sută dintre mame le spun minciuni copiilor lor cel puțin o dată pe lună. 

Minciuni care ajută. Peste 76 la sută dintre mame se simt vinovate de faptul că le toarnă uneori gogoși copiilor. Dar neadevărurile care vă zboară din gură în momentele - limită (ca, de exemplu, crizele de isterie pe care le face copilul în public) nu le fac un rău definitiv copiilor. 

Ce spun specialiștii.  O parte din rolul dumneavoastră de părinte este să stabiliți ce anume să dezvăluiți la vârsta și stadiul de dezvoltare pe care le are copilul.  Adesea, este mai inteligent să le spunem o mică parte a realității, decât întregul adevăr neplăcut și complicat. A le spune că tati nu se mai duce la serviciu deoa-rece firma lui s-a închis poate să nu zugrăvească o imagine precisă a modului în care a fost concediat, a faptului că bugetul familiei are găuri mari și a faptului că nu veți merge prea curând în concediu, dar îi oferă copilului destule informații ca să înțeleagă tensiunea care există în casă. 

Mai mult, mica lipsa de onestitate este necesară dacă adevărul este inutil de dureros pentru destinatar, ceea ce este o lecție importantă de bunătate pe care i-o oferiți copilului, ceea ce va putea reprezenta un model mai târziu pentru el. A-i spune bunicii că tarta ei de fructe este delicioasă poate fi o mare minciună, dar este lucrul cel mai bun pe care îl puteți face după ce și-a pus toate eforturile și tot sufletul în prepararea ei. 

Și mai sunt poveștile pe care i le spunem copilului despre Moș Crăciun, Moș Nicolae, Iepurașul de Paști, Zână Măseluță și multe alte personaje, care, la drept vorbind, sunt tot minciuni, însă ne ajută să creăm tradiții care îi oferă copilului mari bucurii. 

Care e limita. Evident, nu ne dorim să facem din minciuni o parte a repertoriului nostru zilnic. Copiii își urmăresc părinții cu vigilență de șoim și observă inadvertențele. Pe termen scurt, dacă suntem prinși cu minciuna, copilul este puțin bosumflat și noi suntem jenați, spun psihologii. Dar pe termen lung, faptul că ne prind în mod repetat cu minciuna îl face pe copil să ajungă la concluzia că nu poate avea încredere în părinți, ceea ce ar fi de-a dreptul catastrofal. Așa că aveți grijă până unde mergeți cu ascunderea adevărului.