Bâlbâiala poate apărea brusc, după un șoc emoțional

"Ma-ma-ma-mi, m-m-mergem în p-p-arc!" sau "H-h-haide la t-t-tobogan!". Sunt propoziții obișnuite la copiii de doi-trei ani, însă unii le pronunță bâlbâit. Pentru părinți, acesta ar trebui să fie primul semnal de alarmă, bâlbâiala fiind una dintre cele mai frecvente tulburări de vorbire la copiii mici. De cele mai multe ori este o afecțiune de natură psihologică și se corectează înainte de adolescență.

Dincolo de aspectul comic și de faptul că bebe este scump foc atunci când se chinuiește să spună ceva, bâlbâiala nu trebuie luată în derâdere. Trebuie să știm că pentru copil nu este deloc amuzant să se bâlbâie, unii fiind chiar profund afectați atunci când văd că toate strădaniile lor ne fac pe noi să râdem. Logopezii definesc bâl-bâiala prin repetarea acelorași silabe și prin blocaje care intervin în momentul în care copiii încep să vorbească. Cel mai des, repetarea mai mult sau mai puțin prelungită apare la prima silabă a primului cuvânt din frază sau a unui cuvânt foarte dificil de pronunțat.
Nu trebuie confundată cu acea repetare a silabelor care este specifică începutului vorbirii și care se deosebește de bâlbâială prin faptul că, uneori, copilul repetă silabele, dar nu există tensiunea și presiunea specifică bâlbâielii. În cazul blocajului în vorbire se observă, uneori, și alte semne asociate, mai mult sau mai puțin pronunțate: copilul roșește și pot apărea chiar dificultăți respiratorii sau transpirații. De asemenea, bâlbâiala poate fi uneori asociată cu alte dificultăți de limbaj precum construirea defectuoasă a frazelor sau vocabular prea sărac. S-a constatat că aproximativ unu la sută din oameni au asemenea difi-cultăți, mai mult sau mai puțin pronunțate, și că lucrul acesta se referă în majoritate la sexul masculin.
"La fel ca la adulți, emotivitatea sau starea emoțională la un moment dat poate genera bâlbâială. Unii copii se bâlbâie când există o problemă în familie, alții când ajung în colectivități, alții doar cu anumite persoane sau când apare al doilea copil în familie și intervine gelozia și teama de respingere, etc. Bâlbâiala durează, de obicei, câteva luni, cu ameliorări și agravări pe parcurs", explică dr. Ana Andrei.

Apelați la logoped
Dacă bâlbâiala nu dispare nici după vârsta de patru sau cinci ani, ori, dimpotrivă, dacă apare în preajma vârstei de cinci sau șase ani, atunci trebuie să vă ocupați serios de acest lucru. Este mult mai greu să vindecați o bâlbâială bine instalată și târzie chiar dacă, în majoritatea cazurilor, problema se rezolvă de la sine la începutul adolescenței. Este bine totuși să apelați la serviciile unui logoped competent pentru rezolvarea acestor probleme. În același timp, este recomandat chiar să luați în considerare un tratament psihoterapeutic. De fapt, în cazul unei bâlbâieli persistente, deseori asociate cu tulburări afective, este important să vă ocupați de acestea din urmă. Copiii care se bâlbâie sunt frecvent nervoși sau emotivi; de aceea, ei au nevoie de ajutor pentru a-și structura personalitatea.
"Nu îl certați și nu încercați să-l corectați când se bâlbâie; vorbiți-i cât mai clar și nu terminați propozițiile începute de el. Ajutați-l pe copil oferindu-i mai multă înțelegere, răbdare și afecțiune decât de obicei", recomandă dr. Ana Andrei. Este foarte important să nu îl imităm și să nu îl dojenim, să nu ne arătăm nerăbdători sau agasați atunci când vorbește și să nu afișăm o neliniște exagerată față de dificultatea lui de vorbire. În niciun caz nu ar trebui să insistăm să vorbească în fața unui public și trebuie să evităm orice situație care ar risca să crească și mai mult anxietatea copilului.