"Tehnicalități"

Bancherii din Prima Casă nu pot fura clienții la dobânzi și comisioane

2338
Bancherii din Prima Casă nu pot fura clienții la dobânzi și comisioane - 7455352c702492ca6c1490cb27e257a6.jpg
Marți seară, ultimele modificări aduse programului Prima Casă (includerea locuințelor deja ipotecate) au fost publicate în Monitorul Oficial.
Astfel, asupra locuințelor cumpărate prin programul guvernului se va institui o ipotecă legală de rang I, valabilă pe toată durata finanțării, iar în cartea funciară vor fi notate interdicțiile de înstrăinare a imobilului, pe o perioadă de cinci ani, și de grevare cu alte sarcini, pe toată durata finanțării.
De asemenea, instituirea unei ipoteci legale nu mai necesită încheierea unui contract de ipotecă.
Hotărârea guvernului stipulează că "în cazul primirii de către bancă a comunicării respingerii cererii de plată a garanției de la FNGCIMM, finanțatorul are dreptul să înscrie în cartea funciară privilegiul reglementat prin Codul Civil, concomitent cu radierea ipotecii legale instituite în favoarea statului român".
Modificări importante s-au adus și liniei comportamentale a bancherilor, care sunt acum obligați să mențină, pe toată durata fi-nanțării, același nivel al dobânzii, să nu perceapă comision de rambursare anticipată, să nu mărească/micșoreze durata maximă a creditului și să nu modifice unilaterale condițiile din contract (n.r. – cu alte cuvinte, sunt obligate să se comporte normal).
Pentru beneficiari, modificarea cea mai mare este aceea că trebuie să își asigure casa împotriva tuturor riscurilor și să desemneze statul ca beneficiar al poliței de asigurare, pe toată durata contractului de finanțare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3748 secunde