Disponibilizări pe buzunarele părinților

Vor da afară oameni în educație. Personal didactic și nedidactic. Vor fi mai puțini profesori, clase mai numeroase, vor dispărea femeile de serviciu, oamenii de întreținere și paznicii.

La unele școli, paznicii au dispărut demult. Știu pentru că anul trecut am contribuit și eu la plata firmei de pază pentru școala la care învață fiică-mea. Anul ăsta, probabil că vom plăti și curățenia, și omul de întreținere, poate și secretarele sau mai știu eu ce personal rămâne nebugetat. Nimic nu e sigur. În afară de faptul că, indiferent de context, buzunarele părinților vor trebui să fie deschise și puse la dispoziția școlii.

Parchet am pus (sponsorizare de la o mămică), dulăpioare am făcut (și astea, parcă, ne-au fost decontate dintr-o sponsorizare mai mare, primită de școală), băncuțele și scaunele le-am reparat, cărți, caiete și reviste am cumpărat o grămadă, cred că am schimbat și jaluzelele, nu-mi amintesc exact. Am refuzat, însă, uniformele foarte scumpe și inadecvate – făcute de o firmă aleasă de conducerea școlii după criterii misterioase - și am folosit clasicele șorțulețe. Nu știu dacă anul ăsta mai scăpăm.

Acum, având în vedere atâtea rectificări bugetare în minus și păcăleala măririi salariilor profesorilor, probabil că se vor găsi părinți cu inițiativă și/sau cu venituri excedentare care să propună contribuții mai mari (anul trecut am dat câte 50 de lei/copil/sărbătoare, în condițiile în care sunt 31 de elevi în clasă) la cadourile de Crăciun, Paște, 8 Martie, sfârșitul anului, pentru doamna învățătoare, doamna de engleză, doamna de religie, domnul de sport și, da, să nu uit!, pentru doamnele directoare, cea plină și cea adjunctă, pentru că așa zice o mămică, și ea învățătoare, că "se obișnuiește". Numai bijuterii de aur, parfumuri de la free shop sau alte fițifanțuri scumpe. Tot e bine, pentru că am auzit că alte învățătoare pretind anumite cadouri sau cer banii în plic, ca să nu le ia părinții obiecte de care nu au nevoie. Iar directoarele… dacă fiecare clasă le oferă cadouri de sfârșit de an, deși, totuși, mă îndoiesc, cred că pleacă acasă cu camionul.

Nu pot să nu-mi aduc aminte de învățătoarea mea, doamna Elena Borcea, de care se rugau părinții de 8 Martie ca să accepte cadoul din partea clasei – o vază de cristal. Alte vremuri… altă orânduire socială… altă morală profesională… alt buget al educației (și cred că nu mai mare).

Revenind la buget, sunt convinsă că diminuarea banilor pentru educație lovește direct în bugetele părinților, realitate care nu poate să scape celor care iau aceste hotărâri. Iar învățământul gratuit, care nu mai este de mult gratuit, devine o povară din ce în ce mai mare pentru familii.

În condițiile în care criza a lovit în toată lumea, când oamenii se luptă cu șomajul sau diminuarea salariilor, cu rate restante sau sărăcie lucie, mă întreb cât de frustrant poate fi pentru un tată sau pentru o mamă să nu poată oferi copiilor condiții pentru o educație decentă… Cât de jenant va fi când, la ședința cu părinții în cadrul căreia li se va "sugera", amabil dar imperativ, să contribuie la cheltuieli impuse de… asociația părinților, firește, vor fi nevoiți să zică "N-am", iar în unele instituții de învățământ, mai elitiste, unii părinți, mai idioți, le vor da replica (auzită și înaintea crizei): "Atunci mutați-vă copilul la altă școală!".