Cea mai scumpă vacanță din lume

117
Cea mai scumpă vacanță  din lume - vac-1371244705.jpg

Articole recomandate

O companie a lansat recent o ofertă de vacanță mai deosebită: 2 ani în care se vizitează, în condiții de lux, întreaga lume. Nimeni nu se aștepta să fie cineva interesat de proiect, însă firma are deja un prim client.

VeryFirstTo.com a propus un circuit care va dura 2 ani și va costa 1,5 milioane de dolari, scrie Business Insider.

Pentru acești bani, clientul va vizita 150 de țări și cele 962 de monumente incluse în patrimoniul cultural UNESCO.

Programul va fi foarte intens: turistul va trebui să viziteze câte un obiectiv în fiecare zi, pentru a putea termina la timp turul.

Evident, condițiile vor fi de lux: clientul va zbura numai la business class și va fi cazat în hoteluri de 5 stele.

Deja a fost făcută prima rezervare: este vorba de un student din China, care vrea să rămână anonim. El se pregătește deja de interesanta călătorie, care va începe anul viitor.

"Când am lansat oferta, nu am crezut că va fi vândută. Nu toate produsele noastre își găsesc cumpărători", declară fondatorul companiei, Marcel Knobil.

VeryFirstTo.com, creat în anul 2012, oferă produse și servicii pentru persoanele foarte bogate, care caută moduri inedite pentru a-și cheltui banii.

Oferta de călătorie în jurul lumii este considerată "cea mai scumpă vacanță din lume", iar pachetul include și o donație caritabilă: în acest caz, peste 5.000 de dolari vor fi donați UNESCO.

Pentru a călători în jurul lumii nu este însă obligatoriu să fiți foarte bogați. În 2012, Graham Hughes, din Liverpool, a terminat un voiaj similar, care l-a costat numai 27.000 de lire. El nu a folosit însă deloc avionul, deplasându-se numai pe uscat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 08 Iunie 2013
Stire din Diverse : Cum te pregătești de vacanță
Pagina a fost generata in 2.8199 secunde