Cine alimente ideale pentru creierul copilului

156
Cine alimente ideale pentru creierul copilului - alimentecreier-1403888117.jpg

Articole recomandate

Fără doar și poate, orice părinte își dorește ca odrasla lui să crească și să se dezvolte frumos, să fie inteligentă, creativă, să învețe bine etc. etc. Pe lângă moștenirea genetică a cărei contribuție la inteligența copiilor este semnificativă, potrivit Ghidul.parintilor.ro, și alimentația ajută mult la dezvoltarea inteligenței unui copil. Există chiar niște alimente minune, despre care specialiștii, în urma unor cercetări, spun că ajută la dezvoltarea creierului copilului. Iată care sunt acestea: 


Somonul
Somonul este un peste gras, plin de Omega 3 - DHA și EPA. S-a demonstrat, de-a lungul timpului, că oamenii care au consumat constant astfel de acizi grași sunt mai inteligenți decât cei care nu au inclus acizi de mai sus în meniul lor. Și pentru că somonul este un peste foarte gustos, el este recomandat atât în salate cât și în sandvișuri pentru copii sau în supe. Iată deci, acesta poate fi o varianta sănătoasă și gustoasă pentru gustările copilului dvs.


Laptele și iaurtul
Da, laptele și iaurturile sunt foarte bune și pentru dezvoltarea creierului și a sistemului nervos. Aceste alimente reprezintă, datorită conținutului de carbohidrați și proteine ridicat, o sursă excelență de energie pentru creier. Iar creierul are nevoie de energie pentru a se dezvoltă. Laptele se poate consumă atât simplu cât și în compoziția preparatelor precum: orezul cu lapte, grisul cu lapte. Iaurtul este ideal alături de banane sau fructe de pădure. În ambele cazuri, dezvoltarea și stimularea creierului unui copil este în avantaj.


Fasolea
Fasolea este ideală pentru dezvoltarea creierului și pentru menținerea unui nivel ridicat de energie și concentrare. Aceasta trebuie consumată la masă de prânz, în special de școlarii care au teme de făcut sau alte activități care necesită concentrare. Fasolea cu boabe mari conține acizi grași omega 3– extrem de importanți pentru dezvoltarea creierului. Puteți consuma fasolea fie sub formă de salate, fie scăzută sau bătută.


Cerealele de ovăz
Ovăzul este o sursă excelență de energie pentru creierul unui copil. Din acest motiv, cerealele de ovăz sunt recomandate dimineață, la micul-dejun, alături de lapte sau iaurt. Pe lângă faptul că oferă energie și concentrare maximă, ovăzul este bogat și în vitamina E, în foarte multe vitamine B, în zinc și potasiu. Ovăzul poate fi consumat și în compoziția preparatelor pentru deserturi (clătite, brioșe și biscuiți de casă etc.). Imaginație să ai!


Legumele cu frunze verzi
Tot ceea ce înseamnă legume cu frunze verzi (spanac, broccoli, urzici, varză etc.) reprezintă legume bogate în acid folic și fier, ceea ce înseamnă sănătate și inteligență. Creierul este avantajat de astfel de legume și ele sunt recomandate atât femeilor însărcinate cât și creierelor în formare ale copiilor, școlarilor. Din aceste legume se pot prepara atât salate sănătoase de vară, cât și supe creme sau mâncăruri scăzute. Indiferent cum le pregătiți, acestea trebuie să facă parte din alimentația copiilor dumneavoastră.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 28 Iunie 2014
Stire din Diverse : E bine sau rău să-ți lauzi copilul?
Pagina a fost generata in 2.5189 secunde