Eforie Nord, stațiunea ideală pentru relaxare și odihnă

3588
Eforie Nord, stațiunea ideală pentru relaxare și odihnă - 24111b1ff9dd00921f4219f28c2ea2d1.jpg

Articole de la același autor

Eforie Nord este una dintre stațiunile cele mai populare de pe litoralul românesc. Turiștii aleg Eforie Nord pentru că le plac valurile mari, pentru că sunt prețuri mai mici decât în alte stațiuni, este liniște și găsesc tot ce au nevoie pentru un concediu reușit.

A doua stațiune ca dimensiune de pe litoralul românesc după Mamaia, Eforie Nord este ideală pentru turiștii care fug de gălăgie, de oferte de cazare, agrement și distracție scumpe, de mofturi și lux.
Plaja din Eforie Nord este aglomerată în orice zi din săptămână ai merge, mai ales acum, în vârf de sezon, calitatea apei de îmbăiere este excelentă, valurile mari sunt bucuria copiilor, iar vremea frumoasă este sarea și piperul de care au nevoie turiștii.
Șezlongurile și umbrelu-țele de aici acoperă porțiuni mari de nisip, spre disperarea împătimiților care preferă să stea cu prosopul pe plajă. Un șezlong se închiriază cu 10 lei toată ziua.
Dacă scopul principal al sejurului dumneavoastră este tratamentul, atunci puteți merge la Eforie Nord, stațiune balneoclimaterică renumită, pentru a beneficia de proprietățile nămolului. Nămolul terapeutic din lacul Techirghiol, combinat cu băi de soare sunt alegerile ideale dacă vreți să vă tratați de reumatism, spondiloză, afecțiuni ale aparatului locomotor etc.
Stațiunea beneficiază de o mare varietate de locuri de cazare: vile, hoteluri, pensiuni, camping, particu-lari, de diverse categorii, de la o stea și până la trei.
Ca orice stațiune, Eforie Nord are numeroase terase, restaurante, cu sau fără autoservire, fast-food-uri, patiserii sau pizzerii, tere-nuri de sport și piscine, la prețuri convenabile.
La capitolul grupuri sani-tare, stațiunea stă prost, lucru recunoscut și de primarul din Eforie, Ovidiu Brăiloiu, care încearcă să mărească numărul WC-urilor și al dușurilor.
Eforie Nord este una dintre cele mai liniștite stațiuni de pe litoral, relaxarea și odihna fiind motivele pentru care atrage un număr atât de mare de turiști. Stațiunea este indicată omului de rând, prețurile fiind rezonabile.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3742 secunde