Independența: prima redută pe care vrea să o cucerească cel mic

De la mersul de-a bușilea, la primii pași și până la primele cuvinte și la celebrele accese de furie, dorința de independență a copilului își face simțită prezența. Depinde însă de părinți să știe să o canalizeze și să fructifice reacțiile celui mic, pentru a-l încuraja și a-l stimula, pentru a înțelege independența așa cum trebuie.

Chiar dacă pare greu de crezut, copiii încep să-și dea seama de propria autonomie dinainte de împli-nirea vârstei de șase luni. Plâng atunci când părinții îi lasă singuri în camera lor, căci își dau seama de propria persoană, de lipsa unui "cordon ombilical" care să-i lege de mamă. Tot pe la această vârstă, copiii încearcă, pentru prima dată, să facă unele lucruri de unii singuri: să ia lingurița din mâna mamei, atunci când îi hrănește sau să meargă de-a bușilea până la jucăria preferată.

Accesele de furie, etapă firească în dezvoltare
În jurul vârstei de doi ani apar accesele de furie. Părinții sunt luați prin surprindere, nu se așteaptă ca tocmai copilul lor să reacționeze prin crize de isterie când i se refuză jucăria sau când li se răspunde cu un "NU" răspicat. Aceste accese de furie sunt firești, căci vrea să facă totul așa cum dorește el.
Până la vârsta preșcolară, cel mic va da din ce în ce mai multe semne de independență: va începe să spună cu ce vrea să se îmbrace, va avea preferințe la mâncare sau la jucării. Sunt părinți care ignoră aceste preferințe, preferând să-și impună propriile alegeri. Consideră că, fiind adulți, știu mai bine sau pur și simplu vor să termine cât mai repede tot procesul îmbrăcatului înainte de a ieși din casă sau ritualul mesei. Psihologii spun că această atitudine este greșită și, din contră, sfatul lor pentru părinți este să învețe să-și asculte fiul sau fiica și să le aloce mai mult timp.

Grădinița - testarea supremă
Odată ajuns la vârsta preșcolară, copilul descoperă joaca cu alți copii de vârsta lui, știe să spună ce vrea sau să ceară ajutorul. Este vârsta la care are loc despărțirea de mamă, prin integrarea în grădiniță și practic, testarea a ceea ce înseamnă independență. În ciuda dorinței de autonomie, despărțirea, fie și numai pentru câteva ore, de mediul familial de acasă, îl va speria și îl va face să dorească să se retragă în brațele sigure și confortabile ale părinților. Potrivit psihologilor, celui mic îi trebuie timp pentru a căpăta încredere în persoanele de la grădiniță, în faptul că nu-l veți părăsi acolo (asociază separarea cu teama de abandon, cu senzația că va rămâne singur).

Povețe pentru părinți
Iată cum le puteți oferi celor mici sprijinul necesar pentru dezvol-tarea independenței, păstrând în același timp autoritatea parentală:
• Acordați, în programul zilnic, mai mult timp pentru lucrurile pe care copilul vrea să le facă singur. Începeți pregătirile pentru a ieși din casă mai devreme, pentru a avea vreme să-și aleagă hainele, ba chiar să se îmbrace singur. Încurajați-l să se îmbrace singur, explicându-i că este deja "băiat mare" și vă face mândru cu această atitudine.
• Implicați-l în treburile casnice. Atunci când faceți curat, dați-i să țină fărașul sau dați-i o cârpă să șteargă praful de pe mobilă. E drept că va trebui să strângeți după el, dar expresia mulțumită de pe fața lui merită tot efortul și toți nervii!
• Înarmați-vă cu multă răbdare. În primă fază, a lăsa copilul să-și tragă singur pantalonii sau fustița vă va duce în pragul exasperării. La fel și atunci când singurul cuvânt pe care pare că-l știe este "NU". Primul impuls este de a-i arăta cine este șeful, dar nu este bine să procedați astfel.
Explicați-i, calm, de ce trebuie să procedeze cum i se spune. Iar dacă este cazul, faceți ceea ce trebuie ferm, repede și mai ales fără a vă pierde cumpătul și oferindu-i explicații scurte.
• Permiteți-i să aibă propriile idei și opinii, dar și încurajați-le. Cereți-i părerea și așteptați răspunsul lui. De exemplu, întrebați-l dacă vrea ciorbiță în castronul portocaliu sau în cel galben. Încurajați-l să vorbească, despre orice fel de subiecte, căci așa va învăța să aibă păreri și să și le susțină.
Pe cât de mici și neimportante par aceste aspecte pentru adulți, pe cel mic îl ajută să se dezvolte.