Lipsa vitaminei D la copii, aliatul rahitismului

1557
Lipsa vitaminei D la copii, aliatul rahitismului - c3bf22170c211701acc2ad4059c82d21.jpg
Vitamina D este esențială în dezvoltarea corectă a bebelușului și a copilului mic. Carența de vitamina D poate avea consecințe grave asupra organismului celui mic, cea mai serioasă afecțiune fiind chiar rahitismul. Deși mulți ar crede că este o boală a copiilor malnutriți, rahitismul poate afecta și copiii din timpurile noastre, din țările cele mai civilizate.

Rahitismul se poate manifesta la toți copiii care trăiesc în zonele temperate sau nordice, în general mai puțin însorite sau, ca particularitate, cu rată mare de poluare. Rahitismul apare și se poate diagnostica la vârsta de 3 - 6 luni, evoluând până la vârsta de doi ani. După vârsta de doi ani se poate vorbi în special despre consecințele și sechelele rahitismului.
"Rahitismul la copii este o boală destul de rară în ziua de azi. Pentru a preveni apariția acestei afecțiuni, se administrează gratuit, încă din maternitate, Vigantol, supliment de vitamina D . Cu toate acestea, copiii alăptați natural nu au nevoie de acest supliment și nici sugarii la care se respectă o alimentație corespunzătoare", a declarat, pentru "Cuget Liber", medicul pediatru Corneliu Neagoe.
Absorbția calciului, ajutată de vitamina D3
Vitamina D3 este o vitamină pe care organismul o poate sintetiza din derivați de colesterol, sub influența radiațiilor ultraviolete de tip B. Ea este unul din factorii principali care stimulează absorbția de calciu și fosfor din tractul gastrointestinal. Dacă nivelul ei este insuficient, nu numai că nu se va mai absorbi suficient calciu, însă va debuta și procesul de demineralizare osoasă, deoarece vitamina D este implicată și în concentrarea calciului în interiorul osului, conferindu-i astfel forță și rezistență.
Suplimentarea dietetică promptă cu vitamina D sau calciu este foarte importantă în corectarea unor astfel de dezechilibre care pot să apară în cadrul procesului de creștere și dezvoltare a copiilor. Dacă însă din diverse motive, rahitismul nu este corectat la timp, există posibilitatea ca în timp să apară malformații osoase care să necesite tratament chirurgical.
"Vitamina D poate preveni apariția rahitismului, dar, administrată în exces, poate face mai mult rău decât bine. Este o vitamină anorexiantă și poate tăia pofta de mâncare a copilului, mai mult decât atât, intoxicația cu D3 are ca și consecință edemul cerebral și anorexia severă. De aceea doza recomandată este de maxim 800 de unități pe zi, adică nu mai mult de 2 picături zilnic", ne-a explicat medicul.

Malformații scheletice grave
Când tabloul clinic al rahitismul este manifest, cele mai frecvente semne și simptome sunt malformațiile scheletice, localizate în special la nivelul membrelor inferioare, la nivelul coloanei vertebrale, pelvisului și sternului. Specialiștii recunosc imediat sternul în carenă, bombat anterior, tibia în iatagan, oasele gambei incurbate, cifozele, scoliozele și chiar craniile malformate ca fiind semne ale rahitismului. La bebeluși fontanela anterioară se poate închide mult mai târziu sau pot apărea diferite malformații dentare, cu erupții întârziate și dinți cu aspect și structură modificate.
Scopurile principale ale tratamentului sunt ameliorarea simptomelor și corectarea cauzei de apariție a rahitismului. Cauza trebuie tratată curativ pentru a se stopa evoluția malformațiilor și pentru a se preveni recurența deficitelor vitaminice și minerale. Majoritatea simptomelor vor dispărea dacă se suplimentează adecvat calciul, fosforul și vitamina D care lipsesc.

Peștele și lactatele procesate, nelipsite în alimentația copilului
Cele mai bune surse alimentare de vitamina D sunt reprezentate de pește, ficat, lactate procesate și fortifiate cu această vitamină. De aceea, specialiștii insistă ca astfel de alimente să nu lipsească din dieta zilnică. De asemenea, este încurajată și expunerea moderată la soare, deoarece radiațiile ultraviolete stimulează producerea endogenă de vitamina D. În unele situații, mai ales când deficitul de vitamina D are un substrat metabolic, cel mai bine ar fi ca pacientul să primească, pe lângă o dietă îmbogățită, și un supliment vitaminic care să includă și vitamina D.
Părinții sunt sfătuiți să se prezinte la un consult medical de specialitate în cazul în care copilul prezintă semne și simptome sugestive pentru rahitism, cum ar fi durere osoasă, hipotonie musculară, astenie fizică, sau modificări evidente ale scheletului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 21 Noiembrie 2009
Stire din Diverse : Chiftele cu dovlecei
Joi, 19 Noiembrie 2009
Stire din Diverse : Ați mințit poporul cu ringtonu’
Pagina a fost generata in 2.809 secunde