"Mamaia Copiilor", start în a XI-a ediția

1193
Astă-seară, de la ora 21, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, gazdă primi-toare pentru cel de-al patrulea an consecutiv a Festivalului Național de Creație și Interpretare "Mamaia Copiilor", vor deschide prima seară a competiției, dedicată sec-țiunii de Interpretare, prichindeii de la grupa I.

Vor da glas poveștilor cu prințese și vor face dedicații mamelor: Ioana Rusu (Iași), Ioana Neagu (București), Gerard Damian Ouatu (Piatra Neamț), Maria Cristina Olteanu (București), David Dimonu (București), Alexia-Ioana Sava (Piatra Neamț), David Petru Popa (Brașov), Diana Movilă (Galați), Anastasia-Ioana Hirghidan (Piatra Neamț), Cristina Maria Drenea (Buzău).

La grupa a III-a, vor prezenta piese din repertoriul unor compozitori cunoscuți precum Marius Țeicu, Cornel Fugaru, Adrian Daminescu, Jolt Kerestely: Denisa Aurora Oncea (Petrila), Mădălina Mihaela Cernat (Băicoi), Bianca Niță (Constanța), Anastasia Alina Popistașu (Botoșani), Iulian Nicolae Selea (Pitești), Ștefania Mihaela Chesar (București), Alexandru Antonius Cristea (Oradea), Denisa Andreea Pârvu (Călărași), Florena Șandro (Băile Felix), Sebastian Dragoș Leonte (Petrila), Ana Teo-dora Găitanovici (Buzău) și Patri-cia Casandra Ciobotaru (Oradea).

Ultima grupă a primei seri de festival, cea de-a V-a, va fi reprezentată de Simona Gianina Ion (București), Bogdan Medvei (Iași), Laurențiu Bărzoi (Lupeni), Georgiana Dăriescu (Iași), Andra Bernice Chitiul (Bistrița), Oana Diana Radu (Craiova), Diana Maria Antonică (Constanța), Giulia-Ioana Eftimescu (Țânțăreni, Prahova), Alexandra Penciu (Galați), Ioana Gherghina (București), Daniela Marin (Bragadiru, Ilfov) și Petriloaea Dănuț (Iași).

În memoria poetului Adrian Păunescu, festivalul se va deschide cu un moment dedicat celui care a fost președinte de onoare al juriului. Un moment așa cum își dorea Păunescu, legat de poezia pe care a scris-o pentru muzică. Acest moment este realizat de corul de copii "Sunetul Muzicii", din Balotești și Corbeanca, condus de Cristina Manoliu-Săvulescu.

Pentru a sparge monotonia festivalului, o trupă de balet clasic condusă de Betty Lux Pândichi va interpreta un dans al castanietelor. "Ne-am gândit că e bine să promovăm baletul, ca mișcare și ca formă", declara Liviu Manolache, la deschidere.

Și pentru că momentul închinat memoriei tatălui său, Aurel Manolache, a fost ancorat în muzica ușoară românească și a prins la public anul trecut, Liviu Manolache a propus ca în fiecare seară să existe un astfel de remember, închinat pe rând câte unui compozitor. În prima seară va exista un moment dedicat lui Ion Cristinoiu, realizat de compozitorul Dumitru Lupu.

Baletul festivalului este asigurat de trupa de la Palatul Copiilor din Cluj Napoca.

Biletele de intrare au prețul de 5 lei pentru copii și 10 lei pentru adulți. Intrarea în sală se face până la ora 20,30, întrucât festivalul este transmis în direct pe TVR3.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9314 secunde