Muurat Iusuf a fost reales, în unanimitate, muftiu al musulmanilor din România

1168
Muurat Iusuf a fost reales, în unanimitate, muftiu al musulmanilor din România - f42523df3fafe56f111474dc70679dcf.jpg
Cu 25 de voturi din 25 posibile, Muurat Iusuf a fost desemnat, ieri, de către membrii Consiliului Sinodal (Șura-i Islam), pentru a doua oară, Muftiu al Cultului Musulman din România. Alături de Iusuf, a mai candidat și Geafar Tuncel, care, însă, nu a reușit să convingă niciun membru al consiliului să îi dea votul și, implicit, nici prea mulți clerici.

Muftiatul Cultului Musulman din România va fi condus și în următorii cinci ani tot de către Muurat Iusuf. El a obținut un al doilea mandat în fruntea Cultului Musulman în urma alegerilor de ieri.
Potrivit statutului, muftiul a fost ales de către cei 25 de membri ai Consiliului Sinodal (Șura-i Islam), prezenți toți la ședința de alegeri. Alături de Muurat Iusuf, în cursa pentru ocuparea funcției de muftiu, s-a mai înscris și Geafar Tuncel, imam la Geamia din Hârșova. După validarea celor două candidaturi, membrii consiliului au trecut la vot. În urma unui "vot secret, democratic", așa cum ne-a asigurat și președin-tele comisiei electorale, Accan Mologani, directorul Colegiului Național "Kemal Atatürk" din Medgidia, cei 25 de membri ai Consiliului Sinodal au optat în unanimitate pentru Muurat Iusuf, cel care a deținut funcția de muftiu și în ultimii cinci ani.
La finalul alegerilor, Accan Mologani, în calitate de director al unei instituții de învățământ în care se predă religia islamică, a declarat că ceea ce l-a recomandat pe Muurat Iusuf în fața "alegătorilor" săi au fost, în primul rând, "studiile mult superioare contracandidatului", dar și experien-ța de până acum.

Primele felicitări, de la Secretarul de Stat Adrian Lemeni
Ședința Consiliului Sinodal de ieri, pe a cărui ordine de zi s-a aflat un singur punct și anume alegerea muftiului pentru următorii cinci ani, a debutat cu intonarea imnului României, moment urmat de o scurtă slujbă religioasă, ținută de Osman Negeat, fost muftiu.
A urmat apoi mesajul transmis de Secretarul de Stat pentru Culte, Adrian Lemeni, prin intermediul consilierului său, prezent la eveniment, Bogdan Moroiu și, în cele din urmă, momentul mult așteptat, validarea candidaturilor și votul propriu-zis.
La doar câteva clipe de la anunțarea rezultatelor, muftiul reales, Muurat Iusuf, a primit și primul telefon de felicitare de la Secretarul de Stat pentru Culte, Adrian Lemeni.
Atât în mesajul transmis de secretarul de stat, cât și în declarațiile ulterioare ale muftiului s-a făcut referire la buna colaborare existentă până în prezent între Cultul Musulman din România și autoritățile statului român și demersurile făcute de ambele părți pentru a se continua conlucrarea în aceiași termeni ai modelului intercon-fesional de până acum.

Mesaj către comunitate
"Este o onoare pentru mine să fiu reales în această funcție. Le mulțumesc membrilor comunității musulmane din România pentru sprijinul pe care mi l-au acordat în ultimii cinci ani, le mulțumesc celor care au fost alături de mine, celor care m-au votat, tuturor imamilor și mă rog la bunul Allah să binecuvânteze această comunitate. Noi, musulmanii din România, trebuie să menținem în continuare acest echilibru, trebuie să menținem această relație cu autoritățile statului și sper ca de acum înainte situația musulmanilor din România să fie mult mai bună", a declarat, după alegeri, muftiul Muurat Iusuf. El a ținut totodată să facă un apel la dialog, prin intermediul mass-media, către organizațiile non-guvernamentale, în scopul soluționării unor probleme existente în rândul comunității. "Noi, ca instituție, suntem deschiși dialogului, și sperăm ca și ele (n.r. ONG-urile) să vină la masa dialogului să reglementăm situația care există și, bineînțeles, toate lăcașele de cult care există în subordinea acestor ONG-uri să intre în legalitate", a fost mesajul muftiului.
Realegerea sa în unanimitate l-a luat prin surprindere chiar și pe Muurat Iusuf. "Sincer nu mă așteptam, dar le mulțumesc încă o dată celor care au fost alături de mine, am fost o echipă, am colaborat foarte bine cu uniunile, cu cei doi deputați, cu toți imamii și presupun că datorită acestei bune colaborări pe care am avut-o cu membrii comunității mele am reușit să obțin acest scor. Faptul că am obținut acest rezultat mă obligă și mai mult față de comunitate. Responsabilitatea atârnă mai mult de acum înainte pentru că oamenii, într-adevăr, doresc mult mai mult față de ce au văzut", a conchis muftiul Muurat Iusuf.

Cel mai tânăr muftiu din Europa
Muurat Iusuf s-a născut la 18 august 1977, în orașul Medgidia, județul Constanța. A absolvit, în 1994, Liceul de Teologie Islamică din Edirne (Turcia) și, în 2000, Facultatea de Teologie Islamică "19 Mayis" din orașul turcesc Samsun. La 28 de ani a devenit cel mai tânăr muftiu din Europa, fiind ales în urmă cu cinci ani în fruntea Cultului Musulman din România cu 19 din 22 de voturi și candidând atunci pentru acest post alături de alți cinci contracandidați.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6143 secunde