O femeie reprezintă România la Stella Artois World Draught Masters 2011

585
O femeie reprezintă România  la Stella Artois World Draught Masters 2011 - concursstela50-1313937301.jpg
Sâmbătă seară, în Mamaia, cei mai pricepuți barmani din țară s-au întrecut la… turnat bere în pahar. Deși pentru mulți ar părea un lucru destul de banal, căci doar vorbim de un sport național, semifinaliștii au trebuit să respecte un adevărat ritual - "ritualul celor 9 pași", ce transformă actul turnării berii într-o oficiere în toată puterea cuvântului.

Iată și pașii ce trebuie să-i urmați pentru obținerea "potirului" perfect de Stella Artois: 1. Purificarea - folosiți un pahar Stella Artois tip potir proaspăt spălat și bine clătit. 2. Sacrificiul - deschideți cepul dintr-o singură mișcare rapidă și lăsați să se scurgă primele picături de bere. 3. Alchimia lichidă - țineți paharul sub cep, fără a-l atinge, înclinat într-un unghi de 45 grade. 4. Coroana de spumă - lăsați paharul în jos pentru a permite formarea naturală a coroanei de spumă. 5. Mutarea - închideți cepul rapid și îndepărtați paharul de sub el pentru a nu lăsa ca picăturile de bere să cadă peste spumă. 6. Tăierea capului - în timp ce spuma se ridică și trece peste marginile paharului, îndepărtați delicat partea de deasupra cu un cuțit. 7. Curățarea - curățați talpa și părțile laterale ale paharului. 8. Judecata - măsurați grosimea corectă a spumei, care trebuie să fie de două degete. 9. Ofranda - serviți paharul cu bere clientului pe un biscuite curat având grijă ca sigla să fie de fiecare dată orientată spre client.

Dintre cei 14 barmani care și-au dovedit măiestria în turnarea perfectă a unei cupe de bere conform ritualului Stella Arois, în fața unui juriu format din specialiști în draught, a câștigat o reprezentantă a sexului frumos, Simona Stoica, din București, așa cum de altfel s-a întâmplat și anul trecut. Pe locul doi - premiu de 500 de euro - s-a clasat Marcel Burgoci din Timișoara, iar locul trei - 300 de euro - a fost adjudecat de Cosmin Dragomir, din Craiova.

Câștigătoarea etapei naționale va reprezenta România la finala mondială a Stella Artois World Draught Masters organizată la Buenos Aires, în

Argentina, pe 26 octombrie 2011. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 22 August 2011
Stire din Diverse : Mamaia plină la final de sezon
Pagina a fost generata in 0.3799 secunde