Vând vine vorba de flori de interior, Crassula muscosa este considerată cea mai buna alegere în rândul plantelor de apartament. O recomandă, potrivit Casă și grădină.ro, dimensiunile mici, dar și faptul că suportă bine variațiile de temperatură.
Cum se întreține
Crassula rezistă foarte bine la temperaturi de 17 grade Celsius, nu mai puțin. Are nevoie de un sol de tip compost, care trebuie fertilizat. Ideal este să combini solul cu o parte nisip și să pui pietriș la bază, pentru o bună drenare a apei. Crassula trebuie replantată în fiecare an sau cel mult la doi ani, dar nu toamna, ci numai primăvara (mai exact, în cursul lunii martie), iar după replantare nu se udă câteva zile.
Nu-i place umezeala în exces
De precizat că o prea mare cantitate de apă este și cea mai des întâlnită cauză de stagnare a creșterii, dar și de uscare pentru această floare. Dacă în timpul sezonului cald, pentru a stimula creșterea uniformă a Crassulei, poți folosi un fertilizator de plante, diluat în apă pentru udat,
Iarna, planta are nevoie de puțină apă.
Truc! Toamna, dar și primăvara, trebuie rărită prin ruperea frunzelor și a ramurilor care cresc haotic în părțile laterale.