Plimbarea cu bila nebună, noua fiță a sezonului estival

1905
Plimbarea cu bila nebună, noua fiță a sezonului estival - 355c140f1cff8ab915913705e3b87229.jpg
Dacă cu ani în urmă trenulețul morții sau tunelul groazei făceau senzație printre turiștii veniți să-și petreacă vacanța la malul mării, de la an la an plăcerile s-au schimbat. Cea mai nouă fiță a acestui sezon estival este o plimbare pe apă, închis într-un balon.
Concret, cel care dorește să se plimbe cu "bila nebună" intră în interiorul unui balon care este umplut cu aer, după care i se pune un capac. Astfel echipat, balonul este trimis pe apa dintr-o piscină iar cel dinăuntru se joacă în voie, în timp ce oamenii de pe margine se amuză copios.
Patronul acestei "jucării" nu are în dotare decât două baloane, astfel că cei doritori sunt nevoiți să aștepte la rând pentru a se distra în "bila nebună".
"Vin aici, zilnic, de când am venit în concediu, la Mamaia. Fetița mea are 10 ani și este înnebunită după așa ceva pentru că se poate juca pe apă îmbrăcată fără să se ude. Nu am mai văzut până acum o astfel de jucărie. Deși am 35 de ani, uneori mă gândesc să mă dau și eu, dar încă nu m-am hotărât" a spus Marcela Toader din București.
"Este senzațional, sigur o să mai vin și mâine. Mă amuză atunci când încerci să te ridici în picioare în balon, dar aluneci și totuși nu cazi în apă" ne spune râzând o fetiță care tocmai a ieșit din "bila nebună".
O plimbare cu acest balon costă 10 lei, iar distracția durează cinci minute și este adresată celor cu vârsta cuprinsă între 4 și 99 de ani.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.261 secunde