Se anunță ploi. Iată ce putem face pe litoral (I)

645

Potrivit meteorologilor, este foarte probabil ca astăzi vremea să ne joace feste; așadar, turiștii ar cam trebui să aibă o variantă de rezervă pentru petrecerea timpului.

Variante ar fi, cel puțin la prima vedere, destule, dacă luăm în considerare recomandările Asociației Litoral - Delta Dunării. Potrivit reprezentanților acesteia, agențiile de turism locale organizează, zilnic, tururi și excursii de o jumătate de zi sau de o zi. Iată și ce ne propun:
- Constanța City Tour. Tur al orașului Constanța și al stațiunii Mamaia în autocare supraetajate, un traseu care urmărește cele mai cunoscute obiective turistice, printre care Acvariul, Delfinariul, Muzeul de Istorie și Arheologie, Delfinariul, etc.
- O zi la muzeele și monumentele din Constanța: Muzeul Național de Istorie și Arheologie, Muzeul de Artă, Muzeul Marinei, Muzeul de Artă Populară, Muzeul de Sculptură Ion Jalea, Edificiul roman cu mozaic, Termele romane, Marea Moschee, Farul genovez etc.
- O zi la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii. Complexul Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța reprezintă un reper important în peisajul cultural și științific al municipiului, cu valoare emblematică pentru oferta estivală a litoralului românesc. În cadrul acestuia, se află Delfinariul, Planetariul, Micro Delta, Rezervația de păsări. Să nu uităm nici de Acvariu, situat în zona Cazino Constanța.
- Excursii la Adamclisi, Histria, Mănăstirea Sfântul Andrei. "Tropaeum Traiani", unicul monument de acest gen din Europa, prima colonie greacă de pe țărmul de vest al Mării Negre și cel mai vechi oraș de pe teritoriul României - Histria - care expune piese de arheologie greacă, romană și bizantină. Tot în aceeași zi, se poate face o călătorie în inima ortodoxiei românești, la Peștera și Mănăstirea Sfântul Andrei, considerată primul lăcaș de rugăciune către Dumnezeu de pe teritoriul României.
- Turism ecumenic. Deși nu figurează pe lista obiectivelor turistice, lăcașurile de cult sunt puncte de reper importante în arhitectura orașului Constanța: Catedrala Ortodoxă (construcție în stil greco - roman), Biserica Adormirea Maicii Domnului I (cu vitraliile sale unice în Constanța), Biserica Sf. Gheorghe (pictura interioară este executată de Nicolae Tonitza), Biserica Sf. Mare Mucenic Mina (cea mai mare biserică de lemn din țară), Biserica Romano - Catolică Sf. Anton (în stilul romanic din sec. XIII), Marea Moschee (prima construcție din beton armat și cărămidă din țara noastră).
Alte 16 propuneri o să vi le prezentăm în zilele următoare.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9048 secunde