Un sondaj realizat împreună cu câteva agenții de turism din Con-stanța ne-a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că litoralul bulgăresc și cel turcesc au ajuns desti-națiile predilecte ale constănțenilor. În timp ce destinațiile românești de vacanță parcă nici nu mai există. Adevărul este că foarte greu poți bate "recordul" vecinilor noștri de a găsi cazare și toate cele trei mese la 25 euro pe noapte. Cel puțin acesta este tariful cu care agenția "All Tours" ofertează Nisipurile de Aur și Albena. Am întrebat agentul dacă a avut solicitări pentru vacanțe în țară și ne-a răspuns dezarmant: "Lumea din țară merge în Bulgaria!". Iar prin luna septembrie încep ofertele foarte bune pentru Turcia. Surprinzător, la Romaris Travel au existat solicitări pentru pachetele sociale, cele două variante "Decada balneară" și "O săptămână de refa-cere", în stațiuni precum Căciulata, Covasna, Felix, Govora, Herculane, Olănești. La trei stele, valoarea pa-chetului pentru nouă nopți de caza-re, trei mese/zi și două proceduri la recomandarea medicului costă 830 lei, iar la două stele - 710 lei. "Regent Tour" ofertează foarte bine taberele pentru copii, în destinații extrem de frumoase. Spre exemplu, la Straja, în județul Hunedoara, o săptămână ce include transport, cazare și masă costă 700 lei, la Ciunget (pe malul Latoriței, în județul Vâlcea), ajunge la 650 lei. O altă tabără, mai scurtă cu o zi, la cabana Miorița din localitatea Rășinari, de pe lângă Sibiu, ajunge la 550 lei. Agentul Lucica Guță ne declara că zilele acestea lucrează la un circuit dobrogean pentru un grup de turiști ce urmează să sosească în vară pe litoralul românesc și speră să le ofere o amintire de neuitat.
Tot Turcia și Bulgaria se numără printre preferințele celor care s-au adresat agenției "Ovidius Travel". "Grecia a început să cadă ca desti-nație de vacanță, din cauza zvonu-rilor și a instabilității economice", ne declara Ovidiu Roșca. Iar la ofertele sociale nu se înghesuie lumea pentru că sunt prost alese perioadele. "Majoritatea familiilor își doresc să meargă împreună cu copiii în concediu, dar cum vacanța vine abia pe 23 iunie, doar persoanele în vârstă se numără printre solicitanți".
La agenția "Apple Tour" în această perioadă se vinde foarte bine des-tinația Antalia (Turcia). Pentru șapte nopți de cazare all inclusiv plus deplasare cu avion charter tarifele încep de la 560 de euro. Am întrebat agentul de ce totuși destinațiile româ-nești n-au căutare. Intuiam răs-punsul: "Pentru că nu a reușit nimeni să întreacă serviciile complete oferite de partenerii externi din Turcia și Bulgaria". Clar ca "Bună ziua"!