Zacuscă dietetică rapidă

1122
Zacuscă  dietetică rapidă - zacusca-1377166249.jpg

Articole recomandate

Specialiștii în gastronomie au găsit soluția pentru a obține o zacuscă rapidă, dietetică și care se poate consuma după doar câteva ore, fără să-i fie cumva afectat gustul.

Ingrediente: 1,6 kg vinete (medii sau mici), 1,4 kg gogoșari sau ardei kapia (roșii), 0,5 kg ceapă albă, 250 g pastă de tomate concentrată (minim 24%), 150 ml ulei de măsline, 2 foi de dafin, o linguriță de piper negru măcinat, sare după gust.

Preparare: Există două metode de preparare a acestei gustări: una externă (la grătar) și una internă. În primul caz, preparați toate legumele la grătar, în cel de al doilea preparați vinetele și ardeiul pe plită, iar ceapa în cuptor. Așadar, coaceți vinetele și gogoșarul (sau ardeiul kapia) pe grătar sau plită, întorcându-le pe toate părțile. Ceapa, întreagă, spălată și uscată, stropită cu puțin ulei se introduce pentru 30-40 de minute la cuptor, la temperatură mică, spre medie, până se înmoaie bine. Curățați vinetele și puneți-le la scurs o oră. Curățați gogoșarii, stropiți-i cu puțin ulei și lăsați-i la rece. Tocați vinetele cu un tocător de lemn ca pentru salată. În niciun caz în blender, pentru că veți toca și semințele. Tocați din cuțit gogoșarii curățați de semințe. Ceapa, curățată de coajă, zdro-biți-o cu ajutorul unei furculițe sau tocați-o din cuțit. Într-o cratiță încăpătoare adăugați legumele tocate, pasta de tomate, uleiul de măsline rămas și foile de dafin. Fierbeți amestecul, la foc mic, amestecând continuu, timp de 30 de minute. Scoateți frunzele de dafin, sărați și piperați după gust. Zacusca se servește rece, în boluri, alături de felii de pâine prăjită, după ce a stat minim 2 ore la frigider.

Zacusca astfel preparată rezistă în frigider (într-un borcan închis) până la două săptămâni. Se poate folosi și ca sos pentru fripturi de carne sau puteți servi ouă ochiuri așezate în farfurie, pe un pat subțire de zacuscă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 23 August 2013
Stire din Diverse : Cât zahăr punem în gem
Miercuri, 21 August 2013
Stire din Diverse : Cu ce se combină carnea de pui
Pagina a fost generata in 1.3684 secunde