Agenții economici constănțeni pot solicita activarea clauzei de forță majoră

149
< 1 min citire
Condițiile meteorologice înregistrate în perioada 7 - 8 aprilie au determinat autoritățile portuare să dispună restricționarea navigației, fiind suspendate manevrele în toate porturile maritime, precum și operațiunile de încărcare și descărcare a vaselor comerciale, la cheu.
Dat fiind faptul că aceste condiții meteorologice se încadrează în categoria evenimentelor generatoare de forță majoră, Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA) anunță agenții economici aflați în imposibilitate de a-și îndeplini obligațiile contractuale că pot solicita partenerilor contractuali activarea clauzei de forță majoră.
"Deosebit de important este faptul că doar prezentarea unui aviz de forță majoră are drept consecință exonerarea de răspundere contractuală a părții care invocă imposibilitatea fortuită de executare a obligațiilor asumate. Reamintim pe această cale faptul că, potrivit reglementărilor legale, Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța are competența exclusivă de a aviza cazurile de forță majoră, pe raza județului Constanța", au explicat reprezentanții Camerei de Comerț.
Aceste avize pot fi solicitate Direcției Juridice și Arbitraj, din cadrul CCINA Constanța. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 27 Februarie 2013
Stire din Economie : Curs pentru ocupația de vânzător
Pagina a fost generata in 0.0348 secunde