În 2010,

Agricultura depinde de sprijinul acordat de stat și Uniunea Europeană

6288
Agricultura depinde de sprijinul acordat de stat și Uniunea Europeană - 376c273f6e3d4d4d19f012304c0a93c1.jpg
Începutul anului 2010 a adus cantități însemnate de zăpadă în județul Constanța. Încă un prilej de bucurie pentru fermieri după ce toamna a fost blândă și bogată în precipitații! Totuși, pentru a înregistra producții record comparabile cu cele din 2008, an de referință pentru agricultura constănțeană, sectorul are nevoie de susținere financiară.

Spre deosebire de toamna anului 2008, când precipitațiile au fost puține iar grâul a răsărit abia în decembrie, în 2009, terenurile agricole din județ au început să înverzească încă din octombrie. Astfel că n-a mai fost nevoie de întoarcerea culturilor, așa cum s-a întâmplat în anul agricol 2008 - 2009.
În plus, zăpada a acoperit cea mai mare parte a suprafețelor cultivate, protejând astfel cerealele de gerul năprasnic care s-a abătut și asupra Constanței.
Totuși, vremea prielnică agriculturii nu este îndeajuns. Pentru a trece peste anul 2009 prost, din punct de vedere al producției obținute la recoltare, fermierii din sectorul vegetal au nevoie de susținere financiară și deblocarea rapidă a fondurilor de la Uniunea Europeană. Veniturile de pe urma valorificării producției agricole, pentru cultivatorii de cereale care nu au vândut toată recolta, nu mai sunt de actualitate Prețul cerealelor la principalele burse de mărfuri internaționale a început să scadă, trend care se manifestă și în portul Constanța. Din această cauză, majoritatea vânzătorilor așteaptă primăvara pentru a da producția la un preț mai bun.
În aceste condiții, actualul guvern mizează pe influența pe care o are actualul comisar european desemnat pentru agricultură, Dacian Cioloș. Potrivit unor surse oficiale, la întâlnirea care a avut loc după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), de săptămâna trecută, au fost discutate relațiile dintre Guvern și Comisia Europeană, precum și despre posibilitatea găsirii unor soluții de scheme de ajutor de stat în sprijinul agricultorilor, în 2010. Bugetul alocat Ministerului Agriculturii pentru acest an nu mai permite dezvoltarea unor scheme de sprijin și doar fondurile europene ar putea salva sectorul.
Cele mai importante subvenții pentru cultivatorii de cereale, anulate pentru acest an, sunt cele pentru motorină și irigații. Neacordarea acestor ajutoare îi va pune pe agricultori în situația de a nu mai putea întreține în condiții optime culturile de cereale. Astfel, irigațiile ar putea să dispară complet din județul Constanța, în primul rând din cauza costurilor mult prea ridicate. Anul trecut, doar 1% din suprafața amenajată a fost irigată. Pentru 2010, tarifele Administrației Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) sunt la fel ca și anii trecuți, cu valori ce trec de 1.000 lei pe mia de metri cubi de apă, în zone precum Biruința - Movilița sau Sinoe.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 21 Ianuarie 2010
Stire din Social : Constanța se luptă cu nămeții
Pagina a fost generata in 0.3481 secunde