Angajații Petromidiei vor avea o primă de vacanță de 1.500 de lei

317
1
< 1 min citire
După negocieri maraton, contractul colectiv de muncă al angajaților Rompetrol Rafinare a fost semnat ieri, pentru următorii doi ani. Grupul Rompetrol a anunțat că acesta corespunde situației actuale a companiei, dar și obiectivelor sale de dezvoltare în regiunea Mării Negre. De prevederile lui vor beneficia toți angajații companiei de pe platformele Petromidia Năvodari și Vega Ploiești. 
Petrică Tancău, președintele Sindicatului Liber "Petrochimistul", a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", că s-a obținut o primă de vacanță de 1.500 de lei pentru anul 2013. Ea ar putea fi majorată până la 2.000 de lei, din luna octombrie, în funcție de rezultatele economice. Pentru 2014, se va lua ca bază de calcul prima din 2013. În următorii ani, prima de vacanță ar putea reveni la nivelul anterior suspendării ei. 

Comentează știrea

eu
18 ianuarie 2013
negocieri in ghilimele

tancau - un nenorocit!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.03 secunde