Armatorii germani vor să-și aducă navele sub pavilionul României

1092
3
Valentin Preda, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a confirmat că intenționează să lanseze proiectul pavilionului maritim internațional al României. "Am înființat, deja, grupul de lucru care lucrează la acest proiect - a declarat demnitarul, pentru cotidianul Cuget Liber. Pentru înființarea pavilionului maritim internațional, avem sprijinul unor armatori germani puternici și al vicepreședintelui pavilionului liberian. Vă rog să mă citați: vom realiza acest proiect în ciuda împotrivirii unor structuri ale statului!"

Trebuie amintit că pe masa de lucru a comisiei pentru industrii a Camerei Deputaților s-a aflat anul trecut proiectul Legii privind regimul special maritim. Inițiatorii lui erau 14 deputați și senatori care aveau specializări de tot felul: filozofie, sociologie, mecanică, electromecanică, petrol și gaze, drept, teologie, matematică, fizică, medicină, filologie, istorie și economie. Ceea ce aveau în comun este faptul că niciunul dintre ei nu era pregătit în domeniul marinăresc și nu muncise o secundă pe puntea sau în sala mașinilor vreunei nave.

Cu toate acestea, cei 14 parlamentari au avut curajul să se aventureze pe un tărâm necunoscut pentru ei, cum este shipping-ul și să propună o lege în sprijinul renașterii flotei sub pavilion românesc.

Proiectul a murit din fașă pentru că era neprofesionist și nu avea susținere pe piața shipping-ului.

Specialiști din domeniu, contactați de "Cuget Liber", sprijină necesitatea înființării pavilionului maritim internațional al României. Ei consideră că o astfel de inițiativă trebuie încurajată de cei ce activează în shipping: armatori, agenții de crewing, Sindicatul Liber al Navigatorilor, brokeri și firme de agenturare, șantiere navale, bănci, Autoritatea Navală Română, Liga Navală, instituțiile de învățământ superior marinăresc și CERONAV.

Comentează știrea

Andrei
1 iunie 2012
Ce e asta????

Ce inseamna pavilion maritim international????? Pavilionul Roman exista de cand aveam flota, numai ca armatorii nu isi inmatriculeaza navele la noi datorita taxelor si birocratiei, si lipsei de suport din partea ministerului transporturilor. Problema s-a accentuat tocmai tocmai datorita celor care '' s-au aventurat'' sa o rezolve fara a avea habar ce inseamna o nava, un pavilion, un registru de clasa etc. Poate samsarul Preda vroia sa se refere la Pavilionul de complezenta....

surveyor
1 iunie 2012
pavilion

Armatorii germani trebuie sa aduca si personalul de specialitate pentru pregatirea si apoi supravegherea respectarii cerintelor conventiilor internationale;"specialistii"nostri nu stiu decat generalitati din aceste cerinte si sunt si coruptibili!

Fonduri UE
1 iunie 2012
Fonduri UE

Acum e momentul: In 2012 Fondurile Europene NERAMBURSABILE se Acorda si la noi la fel de Usor ca in statele membre ale Uniunii Europene! Iata cum obtii fonduri europene pentru afacerea ta in doar 2 luni si 17 zile. Aflii mai multe detalii pe site-ul: fondurieuropenenerambursabile.ro

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3743 secunde