Doar polițiștii și jandarmii mai muncesc la administrația portului Constanța

1425
1

În prima zi de după mini-vacanța de Paști, un cordon de polițiști și jandarmi a încercuit sediul administrației portului Constanța. Forțele de ordine au ocupat poziții strategice de la primele ore ale dimineții. Se grăbiseră să o ia înaintea lucrătorilor veniți la grevă.

În dispozitiv se aflau - conform numărătorii - 18 polițiști și 13 jandarmi. Niciodată nu fuseseră atât de mulți în săptămânile de protest anterioare și era pentru prima dată când se apela la Jandarmerie.
Care era rostul acelei desfășurări importante de forțe? Un reprezentant al Poliției le-a declarat liderilor de sindicat că urmează să sosească cineva de la Ministerul Transporturilor. Trimisului de la centru trebuia să i se asigure securitatea.
Sutele de portuari și-au reluat posturile pe "baricadele" grevei de la Gara Maritimă, devenită un fel de Piață a Universității a Constanței.
Cu puțin timp înainte de ora 9, trei reprezentanți ai conducerii au reușit să-i fenteze pe protestatari. Aceștia erau deciși să nu-i lase să intre în sediu.
După modul în care s-au derulat evenimentele, rezultă că a existat o strategie pusă la punct împreună cu forțele de ordine. Cu ajutorul polițiștilor și jandarmilor, directorii Vasile Blănaru (domenii portuare), Mihaela Vasile (economic) și șeful de departament Adrian Constantinescu (infrastructură) au reușit să pătrundă în Gara Maritimă, printr-o intrare de serviciu, nepăzită de greviști.
În acest timp, directorul general Andrei Aurelian Popa se afla la București, la Ministerul Transporturilor. Din ce motiv? Se prezentase pentru a raporta că subordonații îi sunt ostili și nu îl mai lasă să intre în sediu? Lucrul acesta era deja cunoscut de ministrul Alexandru Nazare. Fusese chemat la ordin să dea socoteală despre conflict, să i se pună în față concluziile primului raport de inspecție realizat de corpul de control al ministrului sau să prezinte strategia cu care vrea să pună capăt grevei spontane? Sau a fost invitat să-și depună demisia sau să fie informat că va fi demis?
Portuari de pe "baricadele" grevei și-au făcut tot felul de gânduri, dar n-au reușit să afle răspunsul la aceste întrebări. Între timp, între liderii de sindicat și un reprezentat în civil al forțelor de ordine a avut loc o discuție de câteva minute. La finalul ei, unul dintre lideri s-a îndreptat spre mulțimea greviștilor și a anunțat că Vasile Blănaru, Mihaela Vasile și Adrian Constantinescu intențio-nează să părăsească sediul. El le-a cerut greviștilor să-i lase să iasă, afirmând că aceștia ar fi spus că vor pleca definitiv.
Cuvintele lui au fost subliniate de uralele victoriei. "Uite că demisionea-ză" - au tras concluzia protestatarii. "E unu zero pentru noi. Să-și dea demisia și Popa!" - a strigat mulțimea.
La puțin timp, ușa de la intrarea principală s-a deschis și, întâmpinați de fluierături și huiduieli și-au făcut apariția cei trei conducători non-grata.
Escortați de polițiști și jandarmi, ei au coborât treptele și s-au îndreptat spre cele două limuzine ale instituției, care îi așteptau în fața Gării Maritime. Atunci s-a produs o învolburare și mulțimea a înconjurat autovehiculele. S-au auzit câteva răpăituri nervoase în tinicheaua mașinilor. Cu siguranță că nu erau în semn de bun rămas. Polițiștii și jandarmii s-au precipitat în jurul "obiectivelor" și le-au ajutat să părăsească în siguranță scena.
După câteva minute, jandarmii și o parte dintre polițiști au fost retrași din dispozitiv. La fața locului a rămas un efectiv restrâns. Informația aruncată de polițiști că este așteptat cineva de la minister se dovedea a fi… o fumigenă.
Pe parcursul zilei de protest nu s-a mai întâmplat nimic deosebit. Greviștii au așteptat în zadar vestea bună de la București. Cei aflați în noaptea lungă a conflictului portuar așteaptă ca soarele să răsară de la Ministerul Transporturilor.
Pentru data de 18 aprilie este programată reuniunea consiliului de administrație al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța. Întâlnirea ar trebui să se desfășoare la Gara Maritimă. Ce decizii ar putea lua administratorii pentru a reinstaura pacea socială în CNAPMC?



Comentează știrea

masina cu soldati
26 aprilie 2012
moartea rosie smurd

Eu sunt MOARTEA ROSIE SMURD si eu fac ce vreau in tara asta ! Eu sunt MOARTEA ROSIE SMURD si mi-am propus sa ucid acest popor ! Deja v-am demonstrat ca eu MOARTEA ROSIE SMURD sunt mai tare ca presedintele si guvernul acestei tari ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am cumparat tractoare SMURD , motorete SMURD , barci SMURD si urmeaza sa cumpar submarine SMURD ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am facut presiuni enorme la colegiul medicilor pt a obtine asigurari malpraxis pt soldatii care lucreaza pe masinile EPA SMURD dar fara nici un rezultat !Pt mine MOARTEA ROSIE SMURD nu exista reguli si legi in tara asta ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am deturnat banii si masinile care trebuiau sa ajunga la ambulanta ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am sabotat ambulanta privand-o de masini si aparatura medicala ! Va spun si mai repet pt mine MOARTEA ROSIE SMURD nu exista reguli si legi in tara asta ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD va pot spune ca am facut dispecerate in toata tara doar ca sa imi justific activitatea ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD cand merg la un caz merg insotit doar de mass media altfel nu mai merg ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am cheltuit cei doi la suta doar dupa bunul meu plac si nu ma poate verifica nimeni pt ca eu sunt MOARTEA ROSIE SMURD ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD oblig cadrele medicale din spitale sa faca voluntariat pe masina SMURD iar cine refuza I se deface contractual colectiv de munca ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am facut doar afaceri paguboase pt statul roman ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD coordonez majoritatea dispeceratelor din tara si trimit la locul solicitarii doar masina EPA cu soldati chiar daca exista masina cu medic si asistent la ambulanta ! Doar pt mine MOARTEA ROSIE SMURD nu exista reguli si legi in tara asta ! Eu MOARTE ROSIE SMURD m-am pus singur imparat pe ISU ! Eu sunt MOARTEA ROSIE SMURD!!!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 11 Aprilie 2012
Stire din Economie : Bubuie tobele în portul Constanța
Pagina a fost generata in 0.2443 secunde