Aveți litigii comerciale? Iată cum le puteți rezolva rapid și ieftin

470
Aveți litigii comerciale? Iată cum le puteți rezolva rapid și ieftin - avetilitigiicomericaledanfranget-1551301927.jpg

Articole de la același autor

Instanțele de judecată din România sunt sufocate de numărul uriaș al conflictelor comerciale aflate pe rol. Dar nu pe judecători trebuie să îi plângem, ci pe agenții economici implicați în litigii. Sunt nevoiți să piardă mulți ani și o groază de bani până la obținerea unei soluții definitive.


Culmea este că oamenii de afaceri și-o fac cu mâna lor. Au la dispoziție o cale mult mai rapidă și mai ieftină pentru rezolvarea litigiilor - arbitrajului comercial - dar nu apelează la ea. De ce oare? În primul rând este vorba de ignoranță. Mulți agenți economici n-au auzit de arbitrajul comercial și de avantajele lui. Printre cei relativ puțini care au aflat despre el, unii îl privesc cu neîncredere. Din conservatorism, preferă calea lungă, greoaie și costisitoare a instanțelor de judecată tradiționale. În sfârșit, există și categoria celor ce resping arbitrajului comercial 
dintr-un anumit calcul. Fiind convinși că vor pierde procesul, aleg calea mai lungă, a Justiției tradiționale, cu speranța că, în cei doi-trei ani ce vor trece până la soluționarea cauzei, "ori moare măgarul, ori pierde samarul". 


Avantaje de invidiat
Stimați oameni de afaceri, dați-mi voie să vă explic ce este arbitrajul comercial și cum vă poate ajuta în afacerile dvs. Trebuie să știți că, încă din anul 1993, pe lângă Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, funcționează Curtea de Arbitraj Comercial și Maritim. Începând din anul 2007, președintele ei este reputatul avocat Dan Frangeti.
Din 1993 și până în 2018, aceasta a soluționat 826 de cauze. Este totuși puțin dacă avem în vedere sutele de litigii comerciale aflate, în fiecare an, pe rolul instanțelor de judecată tradiționale.
Dacă tot v-am stârnit curiozitatea, ați vrea să știți care sunt avantajele soluționării litigiilor pe calea arbitrajului comercial. Iată-le, așa cum le-a descris avocatul Dan Frangeti:
- termenul de soluționare este între două și maxim șase luni;
- hotărârea arbitrală este executorie (din data de 3 februarie 2016) și se poate executa silit de îndată ce a fost comunicată;
- comunicarea hotărârii arbitrale se face în termen scurt, fapt ce facilitează executarea silită a debitorului (în maxim 30 de zile de la pronunțare, spre deosebire de termenele lungi de la instanțele tradiționale);
- părțile implicate în litigiu au dreptul să își aleagă arbitri dintr-o listă de 35 de persoane. Cei ce fac parte din corpul arbitrilor au pregătire juridică, iar printre ei se numără și specialiști în domeniul maritim, în turism, profesori universitari etc. Iată câteva nume: avocații Maricel Acatrinei, Sorin Calafus, Dan Răzvan Condulimazi, Claudiu Constantin Dinu, Dan Frangeti și Alexandra Frangeti, Gabriel Cornel Grigore, Irina Eva Litcanu, Ruxandra Serescu (vicepreședintele Curții de Arbitraj Comercial), Maria Veriotti, prof. univ. Constantin Anechitoae, conf. univ. Florica Brașoveanu; specialistul în asigurări maritime și de comerț exterior Aurel Ionescu, Dănuț Jugănaru - directorul general al CCINA, Viorel Panait – director general Comvex;
- calitatea sporită a actului de justiție, părțile având posibilitatea să își aleagă arbitri care au cunoștințe aprofundate în domeniul respectiv;
- confidențialitate asupra litigiului (dosarul litigiului este confidențial, nicio persoană neavând acces la el fără acordul scris al părților, iar ședințele de judecată nu sunt publice); 
- imparțialitatea și profesionismul arbitrilor (aceștia semnează o declarație de acceptare, independență, imparțialitate și disponibilitate în cadrul litigiului ce urmează a fi soluționat); 
- asistența gratuită asigurată de secretariatul Curții. Consultanța procedurală este asigurată fără plată de personalul de specialitate al Curții, la sediu, telefon sau prin corespondență; 
- apropiere mai pronunțată de spiritul afacerilor comerciale, din perspectiva de a nu compromite iremediabil continuarea relațiilor comerciale dintre părți și rezolvarea litigiilor într-o atmosferă lipsită de rigiditate.


Justiție de calitate
Calitatea actului de justiție realizat de Curtea de Arbitraj Comercial și Maritim Constanța este reflectat de următoarele date: între anii 2006 – 2014 au fost formulate 31 de acțiuni în anulare. Instanța judecătorească și-a exercitat atribuțiile de control al legalității hotărârilor arbitrale și nu a desființat nicio hotărâre. În anul 2015, au fost formulate nouă acțiuni în anulare și au fost desființate două, pe motive procedurale. Iar în perioada 2016 – 2017 au fost doar două acțiuni în anulare, niciuna nefiind desființată.  


Ce litigii pot fi soluționate de Curtea de Arbitraj Comercial și Maritim? Sunt arbitrabile toate litigiile patrimoniale, cu excepția celor netranzacționabile prin lege. De asemenea, nu sunt arbitrabile litigiile de stare civilă, relațiile de familie, dezbaterea succesorală și cele de natură penală.


Pot apela la calea arbitrajului comercial: agenții economici, persoanele juridice de drept public care au în obiectul de activitate activități comerciale. 


Pentru a putea soluționa litigiile prin arbitraj comercial, este necesară introducerea în contracte a unei clauze compromisorii, prin care părțile convin ca litigiile ce vor rezulta din sau în legătură cu contractul ce cuprinde clauza să fie soluționate pe calea arbitrajului organizat de Curtea de Arbitraj Comercial și Maritim Constanța.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 05 Septembrie 2011
Stire din Cetățenești : "De judecată-mi arde mie?"
Pagina a fost generata in 1.3598 secunde